Steaua a rezolvat joi problema fundaşului dreapta prin aducerea lui Ovidiu Dănănae, fotbalist rămas liber de contract după ce şi-a reziliat angajamentul cu gruparea rusă Tom Tomsk. Apărătorul va încasa 600.000 de euro în cei 4 ani şi jumătate de contract cu roş-albaştri şi va avea astfel şansa de a reintra din nou în circuitul echipei naţionale, unde ajunsese în mandatul lui Răzvan Lucescu.

Mutarea prin care Gigi Becali a dorit să acopere flancul drept se poate dovedi ulterior una cu dureri de cap pentru patronul stelist. Motivul? Dănănae este unul dintre jucătorii învinuiţi de Adrian Mititelu că ar fi complotat alături de alţi câţiva colegi pentru a retrograda Universitatea Craiova şi a satisface astfel interesele inamicilor şefului Ştiinţei.

"În cei 6 ani petrecuţi la Universitatea, Dănănae a încasat circa 400.000 euro şi în schimb, a oferit clubului prima centrare de calitate abia după 4 ani! Pentru Dănănae şi alţii ca el, mi-am cheltuit banii familiei şi iată ce primesc în schimb!? Prin ceea ce a spus, Sucă mi-a întărit bănuielile că el, ca şi alţi 2-3 colegi de-ai lui, în returul 2010-2011, nu au fost preocupaţi câtuşi de puţin de salvarea echipei, ba din contră, au avut interesul ca ea să retrogradeze! Se confirmă una din erorile făcute de mine, aceea că m-am bazat că voi câştiga războiul cu unii ca Dănănae, laşi şi trădători. Îi reamintesc lui Dănănae că şi-a reziliat unilateral contractul şi că el, în solidar cu FRF, va trebui să plătească într-o bună zi suma de 5 milioane de euro, clauza penală de reziliere unilaterală a contractului", spunea Mititelu în ProSport în luna octombrie.




Integral pe ProSport



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.