Antrenorul lotului feminin de gimnastică a României, Octavian Bellu, a declarat, luni seară, la revenirea în ţară, că necâştigarea niciunei medalii la Campionatele Mondiale de la Tokyo reprezintă un bilanţ catastrofal şi a precizat că îşi asumă acest eşec.

"Trebuie să existe nişte măsuri drastice pentru această contraperformanţă pe care eu mi-o asum, trebuie lăsată departe . Probabil că am făcut o evaluare greşită şi ne-am înşelat crezând că unele fete şi vor şi pot mai mult. Pentru mine rămâne o problemă cum aceste fete se descurcă atât de bine în antrenamente şi nu pot păstra acelaşi ritm în concurs şi nu se pot aduna şi nu pot trece peste ce se întâmplă dacă şi ratezi. Este un bilanţ catastrofal, să nu ne învârtim în jurul cuvintelor mici. Aştept ca federaţia să tragă concluzii, îmi asum eşecul, deşi este foarte greu având în vedere cât am muncit. Avem o reţetă care a funcţionat şi înainte de Sydney şi Atena, dar poate fetele de acum sunt din alt aluat. Urmează întoarcerea în sală şi renunţarea la eticheta că fetele nu vor rezista la un program dur de antrenament. Cine rezistă, rezistă, cine nu, nu", a spus Bellu.



Integral pe Mediafax



Comentarii

cetate NU da vina pe fete Belul!! E vina voastra!!!! Fost ai lele cand ai fost !!!! Cand iti veneau pe tava de la cluburi cu sutele su nu stiai pe care sa o alegi!!! Cate sectii au mai ramas din cele dinainte de 89????Cati antrenori mai sunt dispusi sa munceasca ca si ocnasii de dimineata pana seara pe bani de nimic ca voi la lot sa va laudati cu rezultatele ????Unde sunt antrenorii de valoare????Iti spun eu Afara!!!Unde se plateste bine!! Gimnastica deocamdata este in moarte clinica Rezultatul este fieresc

18 octombrie 2011 6:59

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.