Ucraina va majora prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici cu 50% începând cu data de 1 mai 2014, urmând să implementeze noi majorări conform unui calendar care se întinde până în anul 2018, a declarat miercuri un oficial de la compania energetică de stat Naftogaz, transmit AFP și Reuters.

Măsura, care va fi nepopulară pentru cetățenii obișnuiți cu prețul subvenționat la gaze naturale din perioada sovietică, a fost luată la cererea Fondului Monetar Internațional, în schimbul acordării unui program de asistență financiară.

Pentru consumatorii industriali, majorarea prețului gazelor naturale va fi de 40% și se va aplica de la 1 iunie, a declarat Iuri Kolbuchin, unul dintre responsabilii companiei energetice Naftogaz.

Marți, ministrul ucrainean de Finanțe, Oleksander Shlapak, a declarat că Ucraina negociază cu Fondul Monetar Internațional (FMI) un împrumut de 15-20 de miliarde de dolari.




Integral pe Agerpres



Comentarii

Euro-Paulus E EURO-firesc!!! De când EURO-Germania s-a "decis" sa "salveze-planetele" (pe cale de EURO-scumpire a energiilor conventionale, subventionând cu banii astfel delapidati de la EURO-"populatie" energiile zise "verzi" = caii ECO-verzi de pe EURO-peretzi) si de când EURO-jidoafca de la FMI s-a "decis" sa sprijine acest EURO-"model" de (sub-)dezvoltare, ABSOLUT TOATE EURo-tzarile candidate (la EURO-faliment) trebuie sa adere în prealabil la "Uniunea-Energetica", al carei EURO-scop este crearea EURO-degringoladei în sectorul tarifelor la EURO-energie.

26 martie 2014 21:43

Uta Asta cred ca pune capac Ucrainei si face ca numarul rusofonilor sa creasca.E enorm intr-o tara saraca.

26 martie 2014 19:40

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.