Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, care se sărbăto­reşte pe 27 martie, Ion Caramitru le scrie iubitorilor artei patronate de Thalia.

„Ziua Mondială a Teatrului nu reprezintă numai o sărbătoare şi un moment de referinţă, este o încercare a lumii noastre de a distinge, într-o competiţie universală de valori, care este locul acestei preocupări artistice în viaţa publică.

Teatrul nu naşte revoluţii, nu declanşează războaie, nu condamnă răufăcători. Personajele lui sunt creaturi ale imaginaţiei care participă la viaţa publică prin contrast. Dacă Hamlet e romantic îi poţi ucide tatăl şi nu a trecut mult, doar câteva secole, de când, pe un câmp de luptă, tiranul urla după un cal şi punea la bătaie un regat.

Mă uit cu disperare la ştirile fierbinţi ale zilei şi încerc să recapitulez modul în care teatrul a intervenit salvator în conflictele majore ale lumii. Din puzderia de senzaţii care mă încearcă privind televizorul, selectez doar spaima pe care mi-o induce scrâşnetul inconfundabil al şenilelor în mers şi încerc să înţeleg despre ce e vorba când văd, faţă-n faţă, tancuri şi copii.

Asist parcă la o piesă scrisă de destin, în care Wagner, Şostakovici, Mozart şi Rahmaninov îşi dau mâna ca să acompanieze balalaica şi bazooka într-o hărmălaie care face deliciul unor dirijori iresponsabili.

În această eră a dezvoltării fără precedent a ştiinţei, spaţiul virtual este o nouă scenă care confiscă energiile unor posibili eroi adevăraţi. Oamenii sunt ascultaţi, controlaţi, manipulaţi, înspăimântaţi de ziua de mâine, de sărăcie şi război.

Să-i chemi la teatru ca să uite pare absurd şi inuman, ce le poate oferi o seară agreabilă sau o comedie, ca alternativă!?

Şi totuşi, de ce sunt sălile de teatru pline? De ce, când e vorba de Romeo şi Julieta, lumea uită de dureri? De ce, când Hamlet se luptă cu minciuna, crima şi destinul, publicul parcă-i arată drumul? Nu cumva pentru că în teatru eşti actor şi spectator în acelaşi timp? Nu cumva pentru că în lumea lui întâlneşti alături gânduri mari, iluzii, spaime, bucurii... Ca-n viaţă?

Şi, în fond, ce-i viaţa?

«Lumea-ntreagă e o scenă, iar oamenii sunt doar actori», spune Shakespeare, deschizând uşa căutărilor de sine chiar dacă peste gard războiul celor două roze începuse. Teatrul adevărat este locul unde oamenii se vor întâlni mereu cu ceea ce umanitatea le-a lăsat ca moştenire pentru a înţelege, mai devreme, realitatea.”

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.