Până la un punct, opiniile celor două tabere coincid. Recunoscând riscurile la care fata s-a expus fugind de acasă, trebuie admis că dintre toate pericolele, Iulia a trecut totuşi prin cel mai mic rău. A ales să se refugieze la o mănăstire şi nu pe stradă, într-un anturaj care o ducea pe calea pierzaniei.
În acest context, propunerea deputatului independent Remus Cernea a repus pe tapet, sub o formă legislativă, oportunitatea predării Religiei în şcoli. El a propus o nouă iniţiativă legislativă privind educaţia, prin care elevii să studieze obligatoriu Etica, în locul Religiei. Această nouă materie ar fi mult mai utilă elevilor – susţine liber-cugetătorul Cernea. Ei ar învăţa principalele doctrine şi valori morale de inspiraţie filosofică, ştiinţifică ori religioasă ale umanităţii, conform puterii de înţelegere a fiecărei etape de şcolarizare.
La Etică, elevii ar fi notaţi corespunzător ciclului în care studiază: primar, gimnazial, liceal. Parlamentarul doreşte ca Religia să rămână o disciplină facultativă, la care elevii să primească doar calificative, fără note care să conteze la media generală. Elevii pot participa la orele de Religie doar la solicitare scrisă. Pentru elevii până la 16 ani, solicitarea o vor face părinţii, iar pentru cei peste 16 ani, solicitarea o pot face chiar ei.
Integral pe Adevărul
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Fraudă majoră la un CAR de pensionari. O angajată a furat 1,6 milioane de lei
25 februarie 2021 16:54Cum a demonstrat un fost şef al Fiscului că a făcut sute de mii de lei din pălinca ţinută în beciul casei
25 februarie 2021 14:34Imagini în premieră din Catedrala Neamului. O zi pe cel mai spectaculos șantier din România și din lume
25 februarie 2021 14:15Anchetă cu un prejudiciu de 1,5 milioane de lei pe tema ajutoarelor pentru COVID destinate artiştilor
25 februarie 2021 14:08Sindicalistă din educație, răspuns la afirmațiile profesoarei Cristina Tunegaru despre analfabetismul funcțional al unor dascăli
25 februarie 2021 14:05Editorial
Autopsia agentului Shakespeare
Căderea regimurilor marxist-staliniste în URSS și în Europa de Est la sfârșitul anilor `80 n-a fost prevăzută de niciun istoric sau politolog. A fost marea surpriză care a încheiat secolul XX. Iată însă că începutul...