Doi actuali şi doi foşti directori din cadrul Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov au fost condamnaţi de Judecătoria Braşov la câte cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, în dosarul afacerilor cu ridicări auto, transmite Mediafax.

Judecătoria Braşov i-a condamnat, la sfârşitul lunii decembrie 2013, la câte cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, pe Florea Cristinel Viorel, director economic al RAT Braşov, Spinean Nicolae, director exploatare, Voicu Gheorghe Liviu, fost şef al Compartimentului Achiziţii (în prezent simplu angajat al RAT Braşov) şi Comănescu Corina Simona, fost şef al Oficiului Juridic (în prezent nu mai este angajată a Regiei).

În acest dosar a mai fost trimis în judecată şi fostul director general al instituţiei, Augustin Pulpea, însă procesul împotriva lui a încetat, deoarece acesta a decedat în luna iunie 2013 din cauze medicale.

De asemenea, instanţa a dispus interzicerea drepturilor celor patru inculpaţi de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura orice fel de activităţi legate de atribuirea de contracte de achiziţii publice, încheierea de contracte de asociere în participaţiune ori de asociere în numele vreunei entităţi juridice pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, instanţa a decis ridicarea sechestrului asigurător instituit în iunie 2012 asupra bunurilor imobile deţinute de inculpaţii Pulpea Augustin, Florea Cristinel Viorel, Spinean Nicolae, Voicu Gheorghe Liviu şi Comănescu Corina Simona şi îi obligă pe ultimii patru să plătească statului câte 300 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Regia Autonomă de Transport Braşov nu s-a constituit parte civilă în acest dosar, în timp ce Primăria Braşov a solicitat daune civile, care însă i-au fost respinse.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. De altfel, cei patru inculpaţi au făcut recurs la decizie, inclusiv Primăria Braşov, aceasta din urmă făcând recus în 30 decembrie 2013, dosarul urmând să se judece la Curtea de Apel Braşov.

Cei cinci directori ai RAT Braşov au fost trimişi în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov în august 2012 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii au stabilit că, în cursul anului 2010, cei cinci membri ai echipei de conducere "în cadrul procedurii de atribuire a activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar au eludat dispoziţiile OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi au încheiat un protocol şi două contracte de asociere cu doi operatori economici la un preţ mai mare faţă de oferta făcută de aceştia, creându-se o pagubă în patrimoniul RAT Braşov în valoare de 279. 441 lei", se arăta în comunicatul procurorilor din august 2012.

În această cauză au fost cercetate penal aproximativ 40 de persoane, printre care şi cinci poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov - Biroul Rutier, şase poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Braşov şi mai mulţi angajaţi ai RAT Braşov, însă doar reprezentanţii conducerii au fost trimişi în judecată. Din probatoriul administrat, au rezultat date şi indicii că activitatea de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar se desfăşura cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Anchetatorii au făcut percheziţii, pe 4 august 2011, la sediul RAT Braşov şi la cei doi operatori economici care se ocupau cu ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar pe raza municipiului Braşov. În timpul percheziţiilor au fost ridicate mai multe documente administrative, precum adeverinţe, procese-verbale de constatare a contravenţiilor privind parcările ilegale, dar şi documente contabile atât pe suport hârtie, cât şi pe suport informatic. Serviciul de ridicări auto din cadrul RAT Braşov a sistat, temporar, în perioada 4 - 9 august 2011, activitatea de ridicare a autoturismelor.

Cercetările au fost făcute cu sprijinul lucrătorilor de politie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Braşov, iar cauza a fost trimisă spre soluţionare Judecătoriei Braşov.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.