Există actori care se identifică, în timp, cu personajele interpretate sau cu replici celebre din filmele în care au jucat. Una dintre cele mai cunoscute replici din filmul românesc este din “Cu mâinile curate”, regizat de Sergiu Nicolaescu: “Nu trage dom’ Semaca! Sunt eu, Lăscărică!”.

Inevitabil, când spunem sau auzim replica, gândul ne duce la marele actor Gheorghe Dinică. La 1 ianuarie 2014 se împlinesc 80 de ani de la naşterea celui care a dat viaţă personajului Lăscărică, dar şi personajului Paraipan din seria filmelor cu comisarul Moldovan, regizate tot de Sergiu Nicolaescu.

”Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani. Nici nu mai ştiu câte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje”, îşi amintea actorul, pe blogul personal.

Îi plăcea viaţa la ţară, unde îşi petrecea vacanţele. Când era elev, mergea în comuna Cochineşti, de lângă Stolnici, în judeţul Argeş, unde se născuse tatăl lui. Acolo, a petrecut vacanţe extraordinare.

”Când mergeam la ei, mă primeau foarte frumos, cu mare bucurie. Eram singurul băiat din neamul Dinică, asta îi cucerea”, spune Dinică în monografia pe care i-a dedicat-o Mia Pădurean.

Când revenea în Bucureşti din vacanţe, a început să meargă la cinematografele de cartier. Vedea, simţea că exista o mare diferenţă între viaţa din centrul Capitalei şi cea din cartierele de periferie. ”Ceva din mine m-a ajutat să nu o iau pe căi greşite. Atunci totul era posibil, mai ales în cartier. M-au influenţat foarte mult filmele care rulau non-stop, cum s-ar zice: mâncam film cu pâine”, îşi amintea artistul.

În sălile cinematografelor de pe Calea Griviţei s-a născut dorinţa de a deveni actor. Îl amuzau cuplul Stan Laurel – Oliver Hardy, Charlie Chaplin, a urmărit multe filme americane, western, muzicale, cu gangsteri, de dragoste, admirând actori ca John Wayne, James Stewart, Humphrey Bogart, Cary Grant. Pe lângă filme, îi plăcea să meargă la spectacole de revistă, unde jucau Titi Mihăilescu sau Puiu Călinescu.



Integral pe Financiarul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.