Primii români care au ajuns astăzi, 1 ianuarie 2014, în ziua în care au fost eliminate restricţiile pentru muncitorii din ţara noastră şi din Bulgaria, au fost întâmpinaţi pe aeroportul din Luton de preşedintele Comisiei pentru Afaceri Interne din Camera Comunelor, laburistul Keith Vaz, alături de conservatorul Mark Reckless. Potrivit Daily Mail, numărul de imigranţi din România a fost mult sub aşteptările euroscepticilor, la fel şi motivele pentru care conaţionalii noştri au ajuns în Regat.

”Nu am venit aici să vă jefuiesc ţara. Am venit să muncesc şi apoi să mă duc acasă, nu vreau să rămân aici. Îmi iubesc ţara”, a declarat Victor Spiresau, unul dintre primii români ajunşi în UK în 2014. Originar din Târgu Mureş, tânărul va munci într-o spălătorie auto.

Un alt român ajuns azi la Londra, Adrian Pop, a venit în Marea Britanie să lucreze ca doctor într-un spital.

Integral pe Gândul

Comentarii

obraznicu Care au vrut sa plece in UK, au plecat de mult.Acum mai pleaca doar personalul super-calificat si hotii, care n-au treaba cu nici o calificare.

3 ianuarie 2014 9:29

Elton John Ii astept cu dragoste pe Adrian Nastase, Mircea Solcanu, Catalin Botezatu, Robert Negoita, Nicolae Banicioiu si alti poponari romani.

2 ianuarie 2014 18:00

gogu Nu v-a dati mari, nu cunoasteti istorie. Cand voi luptati sa v-a industrializati UK. noi, urmasi celor mai viteji dintre Traci nu lasam hoardele tatare, hunice, gepizi ,mongole sa v-a calce.Voi v-ati dus , noi am ramas, acum v-am ajuns din urma. Pe ei Licaaaaaaa,,, pe ei maaaa,,.

2 ianuarie 2014 14:59

2 ianuarie 2014 14:58

COMUNISTU' Dragi romani, va stimez si va iubesc. Ati aratat tampitilor din Albion ca noi suntem oameni cu scaun la cap si nu ne-am lasat tara ca sa mergem sa-i cucerim pe ei. Va multumesc foarte mult, dragii mei romani si compatrioti. Poate ca asa mai primim si noi o bila alba. Inca odata , VA MULTUMESC. Cu drag , COMUNISTU' 2 ianuarie 2014 12:30

2 ianuarie 2014 12:32

contribuabilu` Sunt primii doua (2) milioane de romani ajunsi in UK ? Probabil ca urmatorii 18 milioane urmeaza maine - nu ???!!!

2 ianuarie 2014 12:14

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.