Potrivit şefului DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman, în garsoniera din Ghimbav unde s-a produs un incendiu, vineri seară, au fost găsite aproximativ 50 de plante de canabis care aveau o înălţime de aproximativ doi metri fiecare.
"Am deschis o anchetă în acest caz şi se fac cercetări. Au fost găsite aproxiamtiv 50 de plante de canabis", a declarat Borcoman, conform Mediafax.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, garsoniera în care a avut loc incendiul aparţine unui braşovean, însă acolo locuiau cu chirie doi tineri.
La incendiul din garsoniera aflată în mansarda unui bloc de patru etaje din Ghimbav, pompierii au intervenit cu cinci autospeciale.
"Intervenţia a fost dificilă deoarece s-a lucrat la înălţime, flăcările erau foarte mari şi degajau mult fum. Conform procedurilor, au fost evacuaţi toţi locatarii din imobil şi a fost întreruptă alimentarea cu gaz şi energie electrică. Nu s-au înregistrat victime. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurt circuitprodus la un conductor electric care alimenta o lampă pentru iluminat", a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.
Incendiul a distrus mansarda şi acoperişul pe o surpafaţă de 400 metri pătraţi, fiind'afectate, de asemenea, mai multe apartamente, în urma intervenţiei cu apă a pompierilor.
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Constanţa: Bărbatul care a avariat 10 autovehicule, sub control judiciar; avea o alcoolemie de 2,04 mg/l
1 martie 2021 21:40Caraş-Severin: Bărbat cercetat penal după ce a găsit 4.000 de euro şi 47.000 de lei şi nu i-a declarat
1 martie 2021 20:44Prahova: Incendiu puternic la o societate care fabrică produse din țiței
1 martie 2021 20:15Sancţiuni uriaşe pentru Oradea din cauza unor nereguli la proiectele europene. Primarul: „Ne vom judeca”
1 martie 2021 18:23Timişoara: Suma obţinută de un bărbat care a descoperit după nouă ani că nu este tatăl copilului pe care l-a crescut
1 martie 2021 17:31Editorial
Se scumpește benzina sau se scurtează kilometrul?
Am înțeles că nu benzina se scumpește, ci kilometrul devine mai scurt. Iată o bună încercare de a rezista crizei, acum când accizele și celelalte taxe reprezintă din nou cea mai mare parte din prețul benzinei/motorinei,...