Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, luni, pentru "Gândul", că el nu intenţionează să plece din partid, că nu ştia de plecarea Aurei Vasile din partid şi că încearcă să discute cu aceasta pentru a o convinge să revină asupra demisiei, scrie Mediafax.

"Să fie clar, eu nu plec din PSD. Păi ce câştig eu ca să plece Aura Vasile la UNPR? Era un om de bază al Organizaţiei PSD Bucureşti. Nu câştig nimic. Încerc acum să vorbesc cu ea", a afirmat primarul Sectorului 5.

El a adăugat că nu crede că Aura Vasile se va duce la UNPR, chiar dacă este supărată pe conducerea partidului.

"Nu cred că Aura Vasile se va duce la UNPR. Cred că este supărată, cred că are şi motivele ei să fie supărată, cred că are şi dreptate să aibă motive, dar nu cred că va face pasul până la final. Aura Vasile s-a supărat pe cei din conducerea partidului", a subliniat Vanghelie.

În final, vicepreşedintele PSD a spus că este stresat şi că încearcă să o convingă pe Aura Vasile să revină asupra deciziei.

În vârstă de 62 de ani, Aura Vasile este la al treilea mandat consecutiv de deputat din partea PSD, fiind viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor.

Considerată o apropiată a vicepreşedintelui PSD Marian Vanghelie, Aura Vasile era secretar executiv al Comitetului Executiv al Consiliului Organizaţiei PSD a municipiului Bucureşti. De asemenea, ea era membru în Consiliul Naţional al PSD şi membru al Biroului Executiv al Organizaţiei de Femei a PSD.

Aura Vasile este unul dintre cei mai activi deputaţi, conform site-ului Camerei ea având 467 de luări de cuvânt în 160 de şedinţe de plen, precum şi 257 de luări de cuvânt în 103 şedinţe ale Biroului Permanent.

Ea s-a remarcat printr-un discurs vehement, îndreptat împotriva puterii.

Integral pe România Liberă



Comentarii

NEUTR ONU Credeam ca o convingi sa se....dezbrace!!!!!Ca de caracter e despuiata de multa vreme.Croncanici,daca se intoarce,sa o pupe la dozo tonta ca doar el este mare bos.

19 decembrie 2011 19:14

cornelc O nebuna ! bine ca a plecat ca altfel tot o dadeam afara !a

19 decembrie 2011 17:52

Reticentul Acu ca sa fim drepti, doamna Aurica a luptat mereu pentru progresul Romaniei, cu toata tzigania... Mi-e teama sa n-o urmeze Vanghelie, ajunge tziganul imparat, pardon, general de armata.

19 decembrie 2011 17:24

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.