Miercuri, 20 noiembrie, va fi inaugurat Muzeul „Profesor Ion Cantacuzino” în cadrul Institutului Cantacuzino, iar joi, 21 noiembrie, vor fi organizate Conferinţa Ştiinţifică a Institutului şi Gala Cantacuzino. În cadrul Galei, va fi prezentat un scurt film documentar despre viaţa şi activitatea profesorului Ion Cantacuzino. Duminică, 24 noiembrie, va fi lansată o carte despre fondatorul Institutului în cadrul târgului Gaudeamus.
Seria de evenimente omagiale va fi încheiată de o reuniune în Aula Mare a Academiei Române. Vor fi prezentate alocuţiuni şi mesaje din partea Casei Regale a României, Preşedinţiei României, Guvernului României, Ministrului Sănătăţii, Ministrului Educaţiei Naţionale, Academiei de Ştiinţe Medicale, Reprezentanţei OMS în România, Primăriei Generale a Capitalei, personalităţi academice române.
Profesorul Ion Cantacuzino este fondatorul „Institutului de seruri şi vaccinuri” prin transformarea creaţiei sale „Laboratorul de medicină experimentală” în institut, graţie unei legi promulgate de Regele Ferdinand, publicată în Monitorul Oficial din 16 iulie 1921.
Institutul Cantacuzino a efectuat cercetări în toate domeniile importante ale microbiologiei şi ştiinţelor conexe şi este unicul producător de vaccinuri din România. Specialiştii Institutului Cantacuzino au fost şi sunt implicaţi în activităţi de sănătate publică, de supraveghere microbiologică a bolilor transmisibile, de documentare şi pregătire a personalului medical de specialitate.
Integral pe România Liberă
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Grivița 53, primul teatru independent care va fi construit cărămidă cu cărămidă, de oameni. Cum puteți ajuta
26 februarie 2021 21:46Monumentele Capitalei vor primi coduri QR iar informațiile vor putea fi obținute cu telefonul
26 februarie 2021 19:37S-a decis cel mai așteptat moment în TV. Antena 1 anunță o mare lovitură pe piață
26 februarie 2021 8:00O pictură de Van Gogh va fi expusă pentru prima dată publicului, după o sută de ani
24 februarie 2021 21:54Antena 1 anunță premiera emisiunii „Burlacul”
24 februarie 2021 16:43Editorial
Statul, agentul încasator al sindicatelor. Opreşte cotizaţiile salariaţilor bugetari pe state de plată, apoi le virează sindicatelor!
Faină treabă! Sindicatele au transformat statul în agentul lor încasator! Statul opreşte, pe statele de plată, cotizaţii de la toţi salariaţii, indiferent că sunt sau nu sunt membri de sindicat şi, lunar, le virează sindicatelor....