Un lucru extraordinar se petrece sub ochii noştri. Populaţii întregi de peşti din Marea Neagră, altă dată aproape dispărute, reapar. În plus, în apele româneşti au ajuns şi specii care vin din alte oceane sau mări.

„Marea Neagră este în convales­cenţă”. Afirmaţia îi aparţine lui Simion Nicolaev, directorul Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare „Grigore Antipa“. Zeci de ani, din mai multe motive, populaţii întregi de peşti au fost în pragul extincţiei. Începând din 1990 şi până în prezent s-au produs însă schimbări majore în fauna ihtiologică a Mării Negre, în speţă a sectorului românesc, cuprins între Sulina şi Vama Veche, iar spre larg până la o distanţă de 200 mile marine (zonă care reprezintă apele sub jurisdicţie naţională), ne spune Nicolae Papadopol, director ştiinţific în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. Marea Neagră era într-o stare de poluare extrem de ridicată la nivelul anilor ’90). În 1992 se semnează Convenţia Internaţională pentru Protecţia Împotriva Poluării a Mării Negre, numită şi Convenţia de la Bucureşti, de către toate ţările panpontice. Acestea şi-au pus la punct un pachet de legislaţii naţionale menite să asigure alinierea efortului de protecţie a Mării Negre. Un moment important îl reprezintă anul 1996, care înseamnă lansarea planului strategic de acţiune la Marea Neagră, pentru toate ţările panpontice (care este şi actul de naştere a Zilei Internaţionale a Mării Negre). Toată lumea şi-a concentrat efortul pentru a pune la punct o legislaţie ca să-i protejeze apele de competenţă naţională. În acelaşi timp, pe Dunăre se fac eforturi mari prin organisme internaţionale, dar şi prin politicile naţionale ale ţărilor riverane, de a diminua poluarea.

Partea pozitivă a crizei economice

Toate aceste eforturi beneficiază de un sprijin nesperat, dar dureros: criza economică. Apare disoluţia marilor industrii, în special a celei chimice. ”Tot răul a fost spre bine: am avut şomeri, dispariţia unor ramuri economice importante, dar în acelaşi timp o şansă de revenire la normal a mării, care primea prin fluviul Dunărea şi celelalte fluvii din nord-vest, cam 60% din poluanţi”, spune Nicolae Papadopol.

Încălzirea globală – un fenomen evident

După 1990 asistăm la schimbări climatice globale evidente. ”Dacă în anii ’80 eram foarte mândru că am sesizat aceste schimbări climatice globale pe ţărmul Africii de Sud-Vest, unde dispăruseră sezoanele de tranziţie, de primăvară şi toamnă, şi credeam că este una din marile găselniţe ale momentului, am asistat, după anii ’90, la instalarea treptată a acestui fenomen şi în zona marină românească. Astăzi avem un sezon rece, lung, cu vârfuri friguroase în general în februarie (în 2006 marea a îngheţat până la linia de orizont, ceea ce nu s-a mai produs din anii 1954-1955), dar şi veri caniculare, cu temperaturi sufocante, cu masă de aer sahariană sau subsahariană, care ne fac să ne gândim că în curând vom avea o schimbare teribilă de climat în Dobrogea, concomitent cu deşertificarea unor arii foarte importante”, spune Nicolae Papadopol.

Efect: organismele se readaptează

Toate organismele marine au trebuit să se readapteze la noile condiţii, la o îmbunătăţire lentă, dar evidentă a calităţii apelor marine. În acelaşi timp, la o schimbare a regimului hidrologic şi la o dispariţie treptată a unui fenomen care părea permanent la Marea Neagră, upwelling, care înseamnă ridicarea spre coastă a straturilor de apă de fund. Fenomenul nu este perfect, nu este ca la ocean, dar este ceea ce numea Grigore Antipa curentul moreana, provocat de vânturile de sud, care dădea un curent de ape reci, halotniko, ”curentul rece”. Asta însemna prezenţa în permanenţă la coastă a şprotului, care este un relict sarmatic de apă rece, criofil, şi pe care îl găsim în mod egal şi în Marea Baltică şi în Marea Neagră, dar şi în Mediterană şi în Atlantic, unde sunt ape reci. Numai că şprotul care ne vine în galantare din Polonia arată ca făcut de fabrică şi cu dimensiuni impresionante, iar acesta de la Marea Neagă este ca o frunză de plop, slăbuţ şi de regulă de talie mică. ”Mai în glumă mai în serios, cineva mă întreba de ce stavridul Mării Negre este atât de mic, pe lângă cel de la ocean, care poate depăşi 50 de cm. Răspunsul: Domnilor, stavridul capturat în Atlanticul de Nord-Est creşte, se dezvoltă şi este pescuit în apele Uniunii Europene, în Vest, viaţă frumoasă pentru cei din Europa de Vest, viaţă frumoasă şi pentru stavrid. Stavridul nostru e în Europa de S-E. Cum e viaţa, aşa şi stavridul. E o glumă, dar care are un element de adevăr: hrana”, spune Nicolae Papadopol.

Pescuit stahanovist după război

În fine, un ultim factor care a dus la scăderea numărului de peşti din Marea Neagră este pescuitul agresiv. Cel de-al doilea război mondial a însemnat o diminuare a pescuitului, pentru că ţările cu ieşire la Marea Neagră şi-au protejat navele de pescuit. Era periculos să ieşi pe mare printre mine şi lovituri de tun. Asta a favorizat resursa, care s-a refăcut. Omenirea a ieşit cu agricultura distrusă după război, cu şeptel diminuat, cu câmpuri necultivate. Peştele a salvat o parte a populaţiei româneşti de foametea care s-a instalat în 1947-1948. Momentul 1957 înseamnă etatizarea industriei pescăreşti şi începutul industrializării forţate. Atunci ia naştere aşa-zisa ”flotă de larg”, cu nave Seiner. Nou-createle întreprinderi pescăreşti au practicat un pescuit distructiv, după modelul vecinului de la răsărit, şi nu numai asupra speciilor de peşti, ci mai ales a delfinilor. Exercitarea unui suprapescuit distructiv, cu scopul de a se realiza producţie fizică la standarde stahanoviste, dar în acelaşi timp şi mutaţiile produse în Mediterana Orientală, care trecea şi ea după o perioadă de război şi avea nevoie de materie proteică, creşterea traficului naval prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor, fac ca pescuitul de pălămidă (Sarda sarda) şi scrumbie albastră (Scomber scombrus), adică macroul (termenul de macrou e introdus în terminologia românească după ce se iese la ocean) să înregistreze un colaps. Anii 1964-1965 înseamnă scăderea până la dispariţie a capturilor celor două specii, care erau imigranţi mediteraneeni care intrau în sezonul cald în Marea Neagră pentru hrănire şi creştere. Şi astăzi macroul este specia cea mai căutată. ”Macroul din Norvegia pe care îl găsim acum în galantare e acelaşi cu macroul de atunci. Existau diferenţe de gust”, spune Papadopol.

Un lucru extraordinar se petrece sub ochii noştri. Populaţii întregi de peşti din Marea Neagră, altă dată aproape dispărute, reapar. În plus, în apele româneşti au ajuns şi specii care vin din alte oceane sau mări.

După 2000 începe renaşterea

Multă vreme pălămida şi macroul au fost considerate dispărute din fauna României. Ele reapar timid după 2000, ca urmare a îmbunătăţirii calităţii apelor. Prezenţa lor este semnalată prin mici capturi la talienele din sudul litoralului, între Agigea şi Vama Veche, dar mai ales la pescuitul sportiv cu ţaparina, la platformele de foraj marin, platforme aşezate în larg, într-o zonă cu ape mai curate. Este interesant că aceste specii fac capturi complimentare relativ importante în apele bulgăreşti. Aceasta este o informaţie relativ recentă, pe care directorul ştiinţific al complexului muzeal o are de la colegii ihtiologi de la Varna. În primii ani după 2000, s-a remarcat revenirea la coasta românească a sardinei (Sardina pilchardus), o specie înrudită cu scrumbia de Dunăre, dar este aceeaşi ca şi cea care face teribilele sardele Robert’s sau sardina din cutiile de conserve. Sardina vine din Atlantic şi din Mediterană. ”Au reapărut în mici cantităţi exemplare de milacop (Umbrina cirrosa), o specie pe care eu personal nu am văzut-o de 30-40 de ani la coasta românească. Apoi, anul acesta a fost un an de zărgană (Belone euxinus), şi la coasta românească, dar şi bulgărească, în cantităţi care au putut fi şi comercializate”, spune Nicolae Papadopol.

Apariţie rară: chefalul cu ochii roşii

O apariţie specială este chefalul cu ochi roşii (Liza haematochelia), un imigrant relativ recent în apele româneşti. Această specie este astăzi frecventă pe coastă şi chiar în lacul Sinoe. Are talie de 30-40 cm, maximum 61 cm/10 kg. În perioada 1972–1978, Ucraina a importat puiet al acestei specii din Orientul Îndepărtat şi l-a dus în Marea Azov şi Marea Neagră. Astăzi a depăşit spaţiul Mării Negre, fiind semnalat şi în Marea Egee. Este un chefal care reprezintă astăzi circa 30% din pescuitul grupului chefalilor, din spaţiul predel­taic. Are valoare comercială prin carnea grasă şi gustoasă.

Stavridul revine timid

La coasta românească a reapărut stavridul (trachurus mediterraneus ponticus), la care mulţi ani la rând scăzuseră drastic capturile, ca urmare a prezenţei apelor reci la coastă. Apele foarte calde din ultimii ani au favorizat reapariţia sa, specie termofilă, iubitoare de căldură, foarte căutată pe piaţa indigenă. Din ce în ce mai prezent în ultimii ani, dar nu la valorile înregistrate în perioada anilor ’80, când flota de la Marea Neagră pescuia cantităţi importante de stavrid.

Un crab care vine din SUA

În lista aceasta mai apar două surprize: crabul albastru nord-american (Callinectes sapidus) şi un crab de Marea Galbenă, Eurocher sinezis. Primul este originar din apele Statelor Unite ale Americii şi ale Mexicului, a traversat Atlanticul pe coca navelor sau în tancurile de balast, în anii ’30, de unde a pătruns în Mediterana Occidentală şi apoi în Mediterana Orientală, astfel încât în anii 70-80 devine o prezenţă şi pe coasta bulgărească. După 1990 este semnalat şi în apele româneşti. ”Am avut în mână un exemplar de 460 de grame, greutate-record pe tot arealul de repartiţie a speciei, ceea ce înseamnă că are condiţii foarte bune în Marea Neagră. Nu are cine să-l mănânce”, a precizat Nicolae Papadopol. A doua specie de crab, adaptată apelor salmastre, a fost găsită la gurile Dunării.

Ce rezervă viitorul

”Marea Neagră se reface încet, dar este nevoie de atenţie pentru a nu deregla ceea ce se reface. Nu ştim dacă aceste din urmă specii se vor adapta complet condiţiilor din Marea Neagră. Noi avem o secţie de acvariu şi încercăm să aducem specii noi. Supraveghem capturile făcute de pescuitul comercial, dar am dezvoltat şi o reţea de voluntari care ne anunţă de capturile deosebite ale pescarilor sportivi. Reţeaua a fost pusă la punct de dr. Elena Şerbănescu, azi la pensie, şi de dr. Adriana Chiorean”, a subliniat Nicolae Papadopol.

INEDIT

Vidra găsită pe ţărm

Zilele trecute a apărut şi confirmarea unei ipoteze lansată de echipa Societăţii de Explorări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin Oceanic-Club în urmă cu un an: vidra (Lutra lutra) este prezentă în apele marine din zona Constanţei. Reprezentanţii ONG-ului au preluat din zona Plaja Modern (Constanţa) un exemplar pentru a investiga atât cauzele care au condus la moartea mamiferului, cât şi pentru efectuarea unor cercetări ştiinţifice asupra originii potenţiale a exemplarelor ce trăiesc în această regiune. ”Vidra este o specie aflată pe lista celor de importanţă comunitară, motiv pentru care este o specie protejată prin lege, a cărei populaţie se afla în declin. Urmare atât a unei îmbunătăţiri a calităţii apelor de suprafaţă, a existenţei resurselor de hrană, dar şi a proiectelor implementate în vederea conservării şi refacerii efectivelor naturale, această specie înregistrează o îmbunătăţire a densităţii sale populaţionale. De multe ori deşi sunt prezente într-o anumită zonă, acestea sunt extrem de dificil de semnalat fiind extrem de precaute şi dispărând sub apă sau în vizuină la cel mai mic zgomot. În urmă cu un an era semnalată incert prezenţa unei foci în apele marine din zona Cazino Constanţa prezentându-se ca probă o fotografie neclară. Încă de atunci echipa noastră a atras public atenţia asupra faptului că este puţin probabil ca animalul din fotografie să fie o focă şi e mult mai probabil ca acesta să fie o vidră. Acest fapt a fost confirmat acum prin apariţia exemplarului de Lutra lutra în zona plajei Modern”, spun reprezentanţii Oceanic Club.

EXOD

Guvizii care fac probleme în Marea Baltică

Avem şi noi imigranţii noştri. Aşa cum românii au plecat de au umplut toată Europa, un grup de peşti au ajuns să creeze probleme deosebite în Marea Baltică: guvizii Mării Negre (gobiidae), care au ajuns acolo cu navele care au făcut tranzit spre Baltica. Cele două mări sunt asemănătoare, salmastre. Guvizii sunt concurenţi la resursele mării cu speciile indigene. Informaţia i-a fost furnizată lui Nicolae Papadopol în 2011 de către cercetătorii ruşi de la institutul Atlant-NIRO, din Kaliningrad, cu care a colaborat peste 35 de ani.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.