Toţi cei care am văzut filmul La vie de Jésus (1997), cu care debutează fulminant tânărul regizor francez Bruno Dumont şi pe care ziarul „Le Parisien” îl numea o „perlă rară”, am comentat stupefiaţi asemănarea frapantă dintre uciderea în bătaie a baschetbalistului american într-un bar din Giurgiu cu povestea acestui film, în care, la fel, un grup de huligani îl omoară în bătaie pe un arab. Şi totul pleacă, la fel, de la o fată.
Acţiunea se petrece într-un orăşel din nordul Franţei, Bailleul, locul natal al lui Dumont, în apropiere de Lille. Freddy (David Douche) şi prietenii lui, toţi şomeri, îşi omoară timpul plimbându-se cu motocicletele şi provocându-i pe imigranţii arabi. Freddy locuieşte cu mama sa, este epileptic şi are o prietenă, Marie (Marjorie Cottreel), casieriţă la un supermarket. Între Freddy şi Marie nu există decât un singur tip de comunicare, sexul. Care se petrece după o criză de epilepsie a lui Freddy. Genial în acest film sunt figurile bestiilor, adică ale lui Freddy et co., feţe denaturate, patibulare, monstruoase. Ca a monstrului din Giurgiu. În care citeşti clanul Butoane, care a băgat spaima în populaţie, nimeni nu mai zice nici pâs. În acest oraş s-a instalat Omerta! Parcă lumea lui Frankenstein e mai acceptabilă.
Acest grup îşi omoară timpul făcând ture cu motocicletele lor prăpădite, puţin mai puternice decât o motoretă. Când Marie e curtată de Kader (Kader Chaatouf), un tânăr musulman, Freddy şi prietenii lui decid să-l pedepsească pentru îndrăzneală. De fapt, Kader nu prea îndrăzneşte, dar îl încurajează Marie, mai ales după o certă cu Freddy, aratându-i chiar sexul. Kader, ruşinat, îi întoarce spatele şi pleacă. El nu vede aşa o relaţie cu o fată, crede că trebuie să se cunoască, apoi să ajungă la relaţii intime. Aşa îi spune el lui Marie, dar ea nu-şi face astfel de probleme.
Aceste intimităţi nu le cunosc Freddy şi amicii lui, dar ei au o ură nedismulată pe arabi. E suficient că au văzut-o pe Marie mergând pe stradă alături de Kader. E vinovat! Orăşelul e mic, banda stă numai pe stradă, e greu ca ce doi să se ascundă sau să fugă, chiar dacă şi Kader are o motocicletă.
Şi, într-o zi, banda îl vede ieşind afară din oraş cu motocicleta. Huliganii se urcă repede în maşina unuia dintre ei şi îl ajung din urmă pe Kader. Îl răstoarnă de pe motocicletă, apoi ies din maşină şi îl zdrobesc în bătaie.
Dar moartea lui Kader e analizată de poliţie cu încetinitorul. Freddy e luat pe de departre, dacă e cumva rasist. Acesta a fost motivul uciderii? Plictisit, Freddy fuge pe uşa deschisă a poliţistului care îl ancheta şi îl vedem pe câmp, aruncându-se în iarba deasă şi înaltă. Va avea o nouă criză de epilepsie?
Cred că nu mai trebuie traduse asemănările şi deosebirile cu cazul de la Giurgiu. Monştrii sunt peste tot. Dar filmul lui Dumont nu condamnă prin nici o replică sistemul, el are doza de naivitate din faza neorealismului, seamănă ca manieră cu Ciociara (1960) al lui Vittorio de Sica sau cu Accattone (1961), filmul de debut al lui Pasolini. Pe când clanul lui Butoane nu are nici o undă de naivitate. El aparţine unui sistem vinovat, fiind produsul unei epoci în care preşedintele ţării loveşte în plex şi figură un copil!
Lumea lui Dumont încă e la limita salvării. Dovadă şi titlul misterios al filmului. De ce viaţa lui Iisus? Este Freddy un nou Iisus, iar prietenii lui schizoizi noii apostoli? Ferească sfântul! Doar Marie pare o nouă Maria Magdalena. Nu e nici o asemănnare între povestea acestui film şi viaţa lui Iisus. Tocmai, cred că titlul a fost pus prin contrast cu viaţa lui Freddy et co. Poate că în film îi recunoşti doar pe tâlharii care au fost răstigniţi odată cu Mântuitorul.
Ceea ce cred că nu se va întâmpla cu tâlharii de la Giurgiu, deşi opinia publică din ţară şi din străinătate aşteaptă cu nerăbdare să afle cum se va rezolva acest caz, care deja e tergiversat şi se află sub stare de Omerta! Poate se va rezolva ca în filme, fiindcă se aude că alde Mungiu pregătesc un film despre Butoane, necunoscut până mai ieri, aşa cum sunt mii de alţi Butoane în ţară. Întrebaţi-l pe Patriciu, marele miliardar, care e as în taste, în a apăsa pe butoane! Fiindcă a rezolva cu alde Butoane, înseamnă a rezolva criza României, ceea ce e o imposibilitate. Numai dacă pămîntul ar fi lovit de o altă planetă, ca în viziunea lui Lars von Trier din Melancholia!


Comentarii

omul negru Laasta se ajunge,CAND JUSTITIA DOARME PE SALTEAUA FACUTA DIN PUFU DE SPAGI.Cand dosarele hotilor zac cu anii in fisetele elitelor justitiwi bine remunerata (salarii si pensii imense, pentru a nu o tenta spaga=JUDECATORII,TOTI,INCEPAND CU IICCJ,CSM SI IN JOS, Daca restul lumii intelege si ia masuri,NOI DECE NU??? Auzi,judele dele CEDO,nu este suparat pe nevasta-sa ,ca ia salariu,acum pensie ,toate umflate,dar vrea si spagi pentru impartirea NE-DREPTATII,este suparat pe cei care chiar fac ordine.EL AMENINTA! Nu credeti ca aceste beizadele trebuie date jos,iar numirea altora pe post sa se faca cu mult discernamant si verificare??Sa fie si CAPABILI SI CORECTI!!!

17 octombrie 2011 6:23

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.