Prezent la finala Super Six care s-a desfăşurat în această dimineaţă la Atlantic City, Lucian Bute le-a răspuns celor doi protagonişti ai marelui eveniment.

După comentariile acide ale lui Froch, Andre Ward l-a atacat şi el pe român, afirmînd că acesta mai trebuie să boxeze în faţa unui adversar de calibru pentru a putea spera la o confruntare împotriva sa. Bute, singurul pugilist important neînvins al categoriei alături de americanul care a cîştigat Super Six, a ţinut să precizeze că el este dornic să urce în ring cu Ward pentru a stabili care este cel mai bun boxer de la categoria supermijlocie.

”Pentru Ward sînt gata să merg şi la el acasă, în Oakland. O altă opţiune este şi New York. Vreau să vedem care este cel bun”, a afirmat pugilistul român.

În ceea ce priveşte evoluţia lui Froch şi toate atacurile dure pe care le-a lansat în ultima vreme la adresa sa, Lucian s-a declarat dezamăgit de ceea ce a arătat în ring. ”Pe Froch îl fac knock-out. Cînd am boxat împotriva lui Magee, l-am învins după 10 reprize. Froch a avut nevoie de 11. În meciul dintre englez şi Johnson unul dintre arbitrii a dat egalitate, 114-114. Eu am cîştigat foarte clar în faţa jamaicanului”, a explicat campionul mondial IBF.

Andre Ward a cîştigat finala turneului SuperSix în faţa britanicului Carl Froch, prin decizie unanimă. Citeşte aici desfăşurarea partidei!

Integral pe Gazeta Sporturilor



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.