„Interesul băncilor este să ducă dobânzile până unde apare cererea de credite. ”

„Nivelul dobânzilor în România la credite trebuie să fie mai scăzut.”

„Dacă băncile nu vor să dea credite nu au decât să tragă obloanele. Nu au din ce să trăiască.”

„Nu cred că vom mai întâlni creşteri spectaculoase ale creditării. Nu mai cred în creşteri de două cifre ale creditării. Creşterea creditării va fi mai mult structurată pe partea de companii decât pe partea de populaţie.”

„Sistemul bancar are suficientă lichiditate, poate puţin prea multă, dar credem că este bine ca băncile să se obişnuiască cu excesul de lichiditate. Băncile ar trebui să absoarbă excesul de lichiditate şi să dea credite, în condiţii prudenţiale, nu oricum.”

“Nu sărim de bucurie nici în sus, nici în jos, pentru că inflaţia în România a coborât la minime istorice şi va continua să coboare.”

„Mai există neîncredere şi nu e uşor să scapi de ea. Neîncredere există şi din partea consumatorilor de credite, nu doar din partea bancherilor. Neîncrederea este reciprocă.”

„Din păcate vedem o redresare mai înceată a cererii de consum.”

„Şi în fiscalitate, dozajul este mai important ca măsurile. Spuneţi-mi ce guvern are plăcerea să să majoreze impozitele. Nu ai nici o plăcere să creşti taxele. Nu mi se pare că dozajul actual al măsurilor fiscale mai prost faţă de alte măsuri. Mi se pare un dozaj destul de echilibrat.”

„Nu putem să ne asumăm rolul de a spune guvernului să majoreze taxa „cutare”. ”


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.