Premierul Victor Ponta a revenit asupra declaraţiei sale în care spunea că nu toate pensiile vor creşte cu circa 3% şi a declarat că a fost o eroare, asigurând că "pensiile vor creşte toate cu acel 3,76%".

Declaraţia şefului Guvernului a fost prezentată marţi, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

"Avem un spaţiu de creştere atât a pensiilor, cât şi a salariilor, important este să vedem exact în ce fel folosim acest spaţiu fiscal. Din punctul meu de vedere - şi este şi cel al ministrului de Finanţe - nu mărim toate salariile şi pensiile cu 3 virgulă ceva la sută, ci încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici şi unor categorii speciale, fie că vorbim de medici rezidenţi sau de profesori debutanţi, pentru că, altfel, cei care au deja salarii şi pensii mari nu o să simtă foarte mult cei 3,75%, dar dacă mergem ţintit pe anumite categorii, creşterea va fi mai semnificativă", spunea Ponta pe 28 octombrie.

Ponta a revenit asupra declaraţiei.

"A fost o eroare a mea, în sensul în care eu mă refeream la indexarea salariilor şi am spus din greşeală şi de pensii. Doamna ministru Câmpeanu m-a sunat imediat şi mi-a reamintit că avem o decizie a Curţii Constituţionale: pensiile sunt bazate pe contribuţii şi nu poţi să le opreşti să le îngheţi pe cele mai mari şi să le creşti doar pe cele mici. Deci, pensiile vor creşte toate cu acel 3,76%.

La salarii voiam însă să spun, şi asta e o discuţie pe care am avut-o şi cu ministrul de Finanţe: din fondul acela în jur de 3% cu care putem mări anvelopa salarială, ideea a fost să nu mărim tuturor cu 3%, pentru că în special pentru salariile mari creşterea să zic nu este semnificativă, ci să încercăm fie să mărim salariul minim, fie să mărim salariile la categorii ţintite, vorbim de rezidenţi, de profesori debutanţi, de cei cu venituri mici din sectorul bugetar".


Comentarii

moldoveanuuul jonn LE DAM LECTII IN TOATE LA TOTI. AVEM DARUL DE A MUNCI. SI MULTE CALITATI. AVEM SI AM AVUT OAMENI MARI . RECUNOSCUTI IN TOATA LUMEA. SI SA TREZIT SI MARINARUL COMUNIST SECURIS CA ESTE CEL MAI MARE SI MAI TARE. SA VEDEM CAT. O SA-I MAI MEARGA MAI E PUTIN SI-L ASTEAPTA PESTE 20 DE DOSARE GRELE LA JUSTITIE . AUZI CE NA-I AUZIT IA PREGATIT ELENA URDEA VILA DANTE LUX. DE LUX SI ROMANI MOR DE FOAME. OARE MERITA ASA CEVA. DA MERITA CELULELE DI N TOATE INCHISORILE. ALEA I LEASI DA EU GRATIS SA LOCUIASCA SI SA STEA PE VECI ACOLO SI IASI CONFISCA SI TOATE CONTURILE DE AFARA SI AVERILE STRANSE DE PE SPINAREA POPORULUI,

31 octombrie 2013 10:26

moldoveanuuul jonn A ARUNCAT UN DESTEPT PIATRA IN BALTA . CUM DACA AR FI PRESEDINTE VADIM. NE-AR DUCE IN RAZBOI. DAR ERA SI ESTE MAI BUN DE CAT T. BASE. DE MII SI MII DE ORI. SARACUL LA-U MANCAT DE FUND DE IA LUAT SI PARTIDUL. NISTE HIENE DE OAMENI. T. B. ESTE PRES. PTR. FAMILIA LUI. DE CE NU IA AMERICANI SA-U MERCAR SAL PUNA LA EI PRESEDINTE. SA FIM SERIOSI. KIAR ASA DE PROSTI NE CRED PE NOI RAMANI.

31 octombrie 2013 10:20

moldoveanuuul jonn POPORUL ASTA ESTE USOR INFLUENTABIL. A ARUNCAT UN DESTEPT GRAMADA PIATRA IN BALTA PRECUM CA VADIM SARACUL DACA AJUNGE LA PUTERE. NE BAGA IN RAZBOI . HAI SA FIM SERIOSI. SI ALTI DESTEPTI AU PROFITAT. PANA LA URMA LAU MAZILIT. IAU LUAT SI PARTIDUL. JAVRE DE OAMENI. NUI POTI NUMI OAMENI. SI EL ERA DE MIII SI MIII DE ORI MAI BUN DECAT ACEL ACTUAL CARE SE CREDE PRESEDINTE . DAR SARACUL NU SE VEDE CA ESTE DEPASITSI A REVENIT CU AJUTORUL LUI MERCAR SI AMERICANILOR DE CE NUL IMPORTA CAL DAM GRATIS SA FACA POLITICA LA EI. AIUREA. EL ARE STOFA DE PRES. SA SA SA FIM SERIOSI. ESTE PTR FAMILIA LUI POATE.

31 octombrie 2013 10:16

moldoveanuuul jonn FACETI CEI ACRE SANTETI LA PUTERE FACETI BINE ACESTUI POPOR. NU VA FACETI VILE AVERII. CONTURI DE MILIARDE IN STRAINATATE. FACETI CASE IN CERURI. NU PE PAMANT CA RAMAN DE VOI. CEAUSESCU CE -A FACUT PTR. EL . VA INTREB. KIAR NU VEDETI SI NU ATI VAZUT. CA NU A LUAT NIMICA CU EL. DAR A FACUT CEVA PTR POPOR. SI ARE CASA IN CERURI. SI VA FI UN SFANT. CU TIMPUL ROMANI IL VOR PRETUI. PE VOI ASTIA CARE FACETI RAU POPORULUI. CE O SA SE AUDA DE VOI. NIMICA. ATI TRECUT DEGEABA PRIN ACEASTA LUME. BINE NU GENERALIZEZ. SUNT SI POLITICIENI BUNI. DAR SANT FOARTE PUTINI. RESTUL UMPLUTURA. NU AVEM NEVOIE DE ASEMENEA HAHALERE.

31 octombrie 2013 9:46

moldoveanuuul jonn STITI CEVA FRATILOR ROMANI. NU MI-E FRICA DE MOARTE. VA SPUN SINCER. HAIDETI ROMANI SA FIM OAMENI PTR. ACEASTA TARA SI SA NE FACEM DATORIA FATA DE POPOR. NOI SANTEM IN SLUJBA POPORULUI . NU POPORUL ESTE IN SLUJBA LUI X SA-U Y. UNDE VA SANT JURAMANTUL DEPUS. DOMNULE CARE SANTETI LA CONDUCERE. CUM NE REPREZENTATI. CUM NU VEDETI DE FAPT NU VRETI SA VEDETI CUM POPORUL MOARE DE FOAME. SI TRAIESTE IN MIZERIE. CAT OARE O SA VA MEARGA. TINETI MINTE CE VA SPUN CA..... ACEI STATISCIENI VA MINT. CU CALCULELE LOR. SI VETI DA SOCOTEALA IN FATA POPORULUI. SI-N FATA LUI DUMNEZEU. DACA VOI MAI AVETI VREUN DUMNEZEU. DUPA CUM PARE SANTETI FARA DUMNEZEU. VA CONDUCE SATANA DIAVOLUL. VATI TRANSFORMAT IN NECUERATI ETC. SI PUNETI OAMENI SA SA FACA TREBURILE MURDARE. ADICA FAC UN APEL LA OAMENI CARE PRIMESC SARCINI. SA OMOARE PE ANUMITA PERSOANA. SA NU O FACA CA. SANT SI EI OAMENI. DACA AU CONSTINTA.

31 octombrie 2013 9:30

moldoveanuuul jonn IN TELEVIZIUNE PESTE TOT. SI NU AM CARNET DE REVOLUTIONAR. AU LUAT ALTI CU SPAGI CARE STATEAU ACASA SI PRIVEAU LA TV. VEZI VEDETI ASTA TARA DE DOI BANI HALAL CONDUCATORI HALAL POPOR. KIAR NE MAERITAM SOARTA. DORMITI LINISTITI TINERILOR. CA ALTI HOTARASC IN LOCUL VOSTRU. PACAT CA NU AM PRIMIT SI EU O ARMA IN CCE. CA STIAM EU CE AM DE FACUT. NUMI SCAPAU SACALI CARE NE CONDUC SKIMBAM ISTORIA. VANAM UNU CATE UNUL SIMI FACEAM OAMENI DE INCREDERE. CA MERITA SATI DAI VIATA PENTRU POPOR.SA O DUCA BINE. DAR MEREU MA INTREB CE FACE JUSTITIA CE FACE ARMATA. CE FAC INSTITUTIILE STATULUI. KIAR DORM. KIAR SANT SUBORDONATE ZBANGHIULUI. MAI E PUTIN. TREBUIE SA DEE SOCOTEALA PTR. TOT RAUL FACUT ACESTUI POPOR SI NU SINGUR A FACUT ASTA.CU TOTI O SA DEA SOCOTEALA. CU TOT RESPECTUL PTR TARA VA RESPECT PE TOTI CEI CARE SANTETI OAMENI. CU DUMNEZEU INAINTE. INCA O DATA SANT APOLITIC.

31 octombrie 2013 9:13

moldoveanuuul jonn TINERILOR DIN ROMANIA. VOI SANTETI VIITORUL ROMANIEI. VOI SANTETI PILONI ACESTEI TARI UNITIVA CU TOTI. STUDENTI ELEVI ETC. SI SCHIMBATI BOSOROGIIIII DIN TOATE FUNCTIILE KEIE. PRELUATI FRAIELE TARI SI DUCETI ROMANIA ACOLO UNDE ESTE LOCUL EI DE FRUNTE. VOI AVETI ALTE VIZIUNI SI MINTEA . GANDIREA PURA SI CURATA . NUMAI PERMITETI. CA ACESTE HIENE COMUNISTE SA NE REPREZINTE IN PARLAMENT. VASI INTREBA DOMNILOR TINERI. DE CE NU VA TREZITI LA REALITATE. SI FACETI CEVA. RASPUNDTIMI LA O INTREBARE. DE CE AU MURIT. CEI TINERI LA REVOLUTIE. SE RASCOLESC IN MORMANT. PTR. CA SIAU DAT VIATA. PTR. MAI BINE. SI ESTE BINE.? SI INCA O INTREBARE CARE VA FI VIITORUL VOSTRU. DACA O SA LASAM NEAVENITI SA NE CONDUCA. SI A TREIA INTREBARE. VA PLACE SA PRIVITI CUM PARINTI SI BUNICI VOSTRI ISI DUC ZILELE IN SARACIE SI MOR CA NAU MEDICATIE SI HRANA. ASTA E GENOCID. CEA FACUT BASE. ELENA URDEA SI BOC. VIDEANU ETC. VOI CE VIITOR O SA AVETI. AM SPERANTA CA MACAR VOI TINERI VETI FACE CEVA. . EU ERAM TANAR LA REVOLUTIE DACA SE NUMESTE REVOLUTIE. SI NU SCHIMBARE DE PUTERE. AM FOST IN GLOANTE IN CCE.

31 octombrie 2013 9:12

moldoveanuuul jonn DA AVEM NEVOIE DE MOSI SI BABE MINISTRI CA LE SUCIM REPEDE MINTILE EXECUTA ORDINELE FARA COMENTARII. CEI TINERI SE IMPUN. SI NU AVEM NEVOIE DE TINERI SAI PROMOVAM. MAI BINE SAI DISTRUGEM PE TINERI CU IERBURI SI DROGURI. ISTORIA VA VA JUDECA PE TOTI. VA VINE RANDUL CAT DE CURAND SA DATI SOCOTEALA. NEA-TI DISTRUS. DESCHIDE DOAMNE PAMANTUL SA INGHITA TOTI HOTI CARE SANT HOTI SI UMPLU CONTURILE BANCILOR DE AFARA. SI NE DEGRADEAZA VIATA ZI DE ZI. PANA CAND??????????????????? MAI DORMIM.? NE TREZIM NOI ODATA TOTI ODATA TOTI PTR. UNU SI UNU PTR. TOTI. AVETI MARE NOROC CA POPORUL E RABDATOR. DAR PANA CAND. OARE? NU VATI GANDIT. PANA CAND. VETI CONTINUA SA NE MAI MINTITI. SCUMPITI . CA ORICUM BANI NU AJUNG LA BUGET SE FURA MEREU. SE FAC DETURNARI DE FONDURI. DE LA MINISTERE IN BUZUNARELE JMEKERILOR. SA-U BAIETI DESTEPTI. PRIN FIRME FIRMULITE REUSIM SA FALIMENTAM STATUL.

30 octombrie 2013 12:18

moldoveanuuul jonn trebuie sa fie un singur punc de pensie cine a muncit. sa aiba o pensie de 1000 sau 2000 de lei. toti sa primeasca aceeasi pensie nu eu ca am lucrat de ex. procuror sa am 10000. lei si unu 300 lei . ce castiga cel cu pensie de cacao. din 300 lei creste ceva. ptr . socotelile facute din statistica voastra politizata si pusi toti neaveniti in posturi keie. sA FIE O LEGE PTR TOTI. SI ATUNCI NU AR MAI FI DISCRIMINARI. DE CE DOMNI CARE FAC LEGI IN PARLAMENT AZI LE FAC. PESTE UN MANDAT VIN ALTII DESTEPTI SI LE SCHIMBA. FACETI FRATILOR LEGI ADEVARATE. NU DORMITI IN PARLAMENT. MAI VRETI SI PLIMBARI PRIN LUME. SI VACANTA SI PENSII DE PARLAMENTARI. ATI TREBUIE PUSI LA ZID. CA ATI DISTRUS TARA ASTA BOSOROGILOR. CARE VA TARATI PANTALONI PRIN PARLAMANT. SA SE DEA O LEGE SA NU MAI CANDIDEZE CEI PESTE 60 DE ANI. NU SA-I DUCA DIRECT LA GROAPA. HUUUUUUOOOOOO

30 octombrie 2013 12:08

KKrau_ Potrivit unor surse din interiorul Palatului Victoria, convorbirea dintre cei doi demnitari a fost deosebit de constructivă, Viorel promiţându-i omologului său nipon că-i va livra, la anul, cantităţi suplimentare de dansatoare exotice furnizate, la kil, de Negoiţă şi Bănicioiu, precum şi un însemnat lot de peşte de calitate (adică peştii sunt poligloţi, politicoşi şi nu lovesc fetele la pifometru). În schimb, Micul Futilescu, pardon, Titulescu, i-a cerut lui Shinzo-San un lucru care în România lipseşte cu desăvârşire: seismele de calitate. „Domnul Ponta a fost de-a dreptul ruşinat când a trebuit să recunoască, în faţa domnului Shinzo, că n-am mai avut un cutremur ca lumea din 77, ne-au precizat sursele. “I-a băgat scuzele clasice, cu „ţara e săracă, nu-s condiţii, munţii se screm, săracii, dar nu iese mare lucru”, însă nu cred că l-a convins. Premierul Shinzo a fost extrem de dezamăgit când a aflat că, de o lună, la Galaţi sunt doar cutremure de 3 grade, care nici măcar n-ajung la toată lumea, dar a promis că va încerca să ne ajute. A.C.

30 octombrie 2013 12:01

moldoveanuuul jonn PANA NU SE VOR MARI SALARILE CUM TREBUIE. SPAGA NU VA DISPAREA IN VECI.

30 octombrie 2013 11:59

moldoveanuuul jonn VORBIM DE PLAGIATORI SA FIM SERIOSI. LA CAT DE GREU SA INVETI IN ORICE FACULTATE. PARCA E O NOUTATE. STIM CU TOTI CUM SE POT REZOLVA MULTE PROBLEME PESTE TOT SI CONDAMNAM PE UNUL . DAR HAI SA RECUNOASTEM CA SI EU AM O FACULTATE SI DEGEABA CA . AM FCUTO SA ARAT LA STRANEPOTI CA AM URMAT O FACULTATE DACA NU POTI OCUPA UN POST DECAT POLITIC. SAU CU NEPOTISM. SI MAI E CEVA CU RELATIE. COMISIOANE CA NU SE MAI SPUN SPAGII.

30 octombrie 2013 11:58

vlad de acord cu Aurel !!

30 octombrie 2013 10:37

contribuabilu` A treia, a patra sau a cincea ? Eroare - desigur !

30 octombrie 2013 9:47

aurel Pentru voi postaci pupincuristi basisti era mai buna guvernarea Basescu+Boc pentru ca ei taiau nu mareau. Sa i-o beliti lui Ponta .

30 octombrie 2013 8:52

CANTEMIR ...asa DA, te votam iarasi, peste 60%, dle. Ponta, ridica Tara, din prapastia unde a prabusit-o Piticul Boc, impreuna cu Basescu, si PDL eprele !

30 octombrie 2013 8:35

@plagiatorul socialist Normal sa se razgindeasca REazgindacul. A fost o "eroare" - de fapt, e cel mai mare habarnamist din guvernul asta de cretini. Ce mai zice el? "pentru că în special pentru salariile mari creşterea să zic nu este semnificativă". Dar pt prapaditi, cresterea de 3% este "semnificativa"? Ii da in plus la salariu vreo 20 de lei - pe cind pe rafturi absol;ut toate produsele s-au scumpit cu 20-30%! Sa vedfem ce "spatiu fiscal" vor avea incompetentii in primavara!

30 octombrie 2013 6:24

John Ce fel de prim ministru esti mai imbecilule?Cum poti face astfel de gafe la nivelu asta?Crezi ca suntem toti cocalarii care te-au votat pentru un mic si-o bere ,da-ti demisia plagiator nenorocit,criminal retardat.

30 octombrie 2013 5:53

val Din eroare in eroare spre victoria finala

30 octombrie 2013 5:29

val 1 D-le Ponta nu va acoperiti de legi prost facute intentionat. Toti din Justitie si alte domenii, nu au pensia conform principiului contributivitatii. Marirea unei pensii de 1000 de lei cu 3,75% inseamna 37,5 lei, pe cind una de 10000 de lei inseamna 375 de lei ceea ce este o mare diferenta de suma chiar daca este acelasi procent de marire.

30 octombrie 2013 0:09

Uta Normal aia mici iau un cacat ,iara aia cu pensii mari iau cate 4.5 6........pensii mari .Hai la lupta cea mare .La hoti si excroci pensii mari la cei care au muncit pensii de mor de foame.Tara de cacati.

29 octombrie 2013 23:13

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.