Premierul Victor Ponta a declarat marţi că l-a asigurat pe vicepreşedintele american Joe Biden, cu care s-a întâlnit la Washington, că Justiţia va fi scoasă din bătălia politică internă.

"Mi-a spus că pentru companiile americane ideea de a avea o justiţie independentă şi eficientă este foarte importantă, lucru cu care sunt total de acord şi l-am asigurat că justiţia va fi din ce în ce mai mult scoasă din bătăliile politice interne, pentru că a fost un câmp de bătălie pentru politica internă. Iar eu l-am asigurat că principalul obiectiv este de a nu mai băga vreodată justiţia în bătăliile politice. Sunt convins că acest lucru se va întâmpla din 2014", a afirmat Victor Ponta, la RTV.

Integral pe Agerpres



Comentarii

CeTePopescu_ Premierul Ponta se află în SUA – pe care cândva declara că nu prea le are la inimă: „nu am deloc sentimente de mare iubire față de Statele Unite, prefer China”. Se vede. Nici acum nu e vorba de love ci de interes. În ziua de azi, love is money. Oricum, e o vizită de palmares. S-a și remarcat că e „prima vizită a unui premier român la Casa Albă în ultimii zece ani”, adică de la dl. Năstase încoace. Să sperăm că dl. Ponta nu va împinge această paralelă până la Jilava. Premierul ține să bifeze însă toate marile capitale pentru a-și suplini guvernarea precară în țară. Cum, când lumea mi-e deschisă a privi gândești că pot ca protestele din țară să-mi dea mie peste bot? T.S.

23 octombrie 2013 9:21

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.