Nume de top ale scenei internaţionale rock vor concerta pe 21 septembrie 2013 la Arenele Romane din Bucureşti, în cadrul celei dintâi ediţii a festivalului Metalhead Meeting. Cap de afiş vor fi suedezii de la Hypocrisy, care vor urca pentru prima dată pe o scenă românească, iar alături de nordici vor concerta compatrioţii lor de la Lake of Tears, Hatesphere (Danemarca), Taine, L.O.S.T. şi Bucovina.

Spectacolul “metalic” de la Arenele Romane, produs şi organizat de Metalhead şi Sprint Media, cu sprijinul Gala MGMT&PR, va fi deschis de trei trupe româneşti extrem de iubite la noi: Taine, L.O.S.T. şi Bucovina. “Bucovinenii”, care formează cea mai reprezentativă trupă de folk- black metal din România, au fost foarte aplaudaţi în urmă cu câteva săptămâni la Rockstadt Extreme Fest, de la Râşnov, şi abia aşteaptă să-i cucerească şi pe fanii de la Metalhead Meeting. Taine, una dintre cele mai vechi trupe de death metal de la noi, înfiinţată în 1993 de Andy Ionescu (chitară şi voce), au pregătit un nou spectacol presărat cu proiecţii video şi alte efecte vizuale, iar L.O.S.T., care au cântat cu nume de referinţă ale metalului internaţional, ca Obituary, Septic Flesh, Destruction, Helloween, Doro, Testament, Kreator, Sepultura, In Flames, Sodom sau Moonspell, vor să demonstreze că nu întâmplător au încălzit atmosfera la concertele acestor trupe recunoscute mondial.

Primii străini care vor urca pe scena bucureşteană vor fi danezii de la Hatesphere, grup death&thrash metal format de către chitaristul Peter „Pepe” Hansen în 1998, la Aarhus, dar care a avut primele apariţii în public abia după anul 2000. Concertul de la Bucureşti va promova cel de-al şaptelea album de studio Hatesphere, lansat în 2011 şi intitulat „The Great Bludgeoning”, album cunoscut pentru sound-ul său brutal, care aduce aminte de cele dintâi apariţii ale danezilor. Aflaţi pentru prima dată în faţa publicului din România, cei de la Hatesphere şi-au propus să-şi câştige noi fani la Bucureşti.

Fascinaţi de Arenele Romane

Binecunoscută publicului de la noi, trupa suedeză Lake of Tears, care abordează stilul goth-doom metal, va concerta pentru a treia oară la Bucureşti, de fiecare dată nordicii fiind încântaţi de atmosfera specială de la show-urile din România. Mai mult, fascinaţi de Arenele Romane, Daniel Brennare (voce şi chitară), Mikael Larsson (chitară bass), Johan Oudhuis (tobe) şi Fredrik Jordanius (chitară solo), adică cei patru fantastici de la Lake of Tears, au ales să filmeze un DVD chiar în acel perimetru.

Lake of Tears a fost înfiinţată la începutul anilor 1990 de către Daniel Brennare, Jonas Eriksson, Mikael Larsson şi Johan Oudhuis, iar în primul lor album, “Greater Art”, lansat în 1994 a dominat stil doom metal. Cu trecerea anilor, stilul lor a fost “îmblânzit” considerabil, căpătând accente de rock psihedelic, progresiv-metal şi, cel mai recent, death. Pentru concertul de la Bucureşti cei patru au pregătit o serie de surprize şi, cu siguranţă, din playlist nu vor lipsi piesele lor de top.

Fantasticii metalului, pentru prima dată la Bucureşti

Fanii Hypocrisy abia aşteaptă Ţsă-i vadă “la lucru” pe suedezi, în cadrul show-ului de la Arenele Romane aceştia urmând să promoveze ultimul album al trupei, “End Of Disclosure”, lansat în luna martie. Chiar dacă playlistul va fi dominat de cele din urmă creaţii muzicale ale lor, din repertoriu nu vor lipsi piesele „grele” care i-au consacrat pe suedezi. Stilul nordicilor, un death metal melodic, dar şi poveştile cu tente ştiinţifico-fantastice abordate în piesele lor, au propulsat Hypocrisy în elita death metal, concertând drept cap de afiş la cele mai importante evenimente de profil.

Povestea Hypocrisy a început în 1990, în timpul unei excursii în Florida lui Peter Tägtgren, solist vocal, chitarist şi organist. Acolo l-a cunoscut pe Phil Fasciana, chitaristul formaţiei Malevolent Creation, căruia i-a promis că la următoarea sa vizită în S.U.A. va fi alături de o trupă. Şi aşa a fost. În 1992, Hypocrisy a scos primul album, “Penetralia”, lansat în 1992 şi înregistrat în studioul lui Peter Tägtgren. Următoarea apariţie discografică, “Pleasures Of Molestation”, material scos un an mai târziu, a atras atenţia casei de discuri Nuclear Blast, cu care Hypocrisy colaborează şi în prezent. De atunci, succesul a fost cuvântul de ordine pentru Peter Tägtgren, Mikael Hedlund (chitară bass) şi Reidar “Horgh” Horghagen (tobe), care vin la Bucureşti cu o producţie impresionantă şi cu un setup de scenă şi lumini propriu.

Bilete pe ultima sută de metri

Costul celor câteva bilete de intrare rămase pentru Zona A, din faţa scenei, care mai sunt disponibile din totalul de 500 câte au fost scoase la vânzare, este de 145 de lei, iar preţul tichetelor din Zona B este de 95 de lei. Biletele pot fi achiziţionate în format electronic de pe Iabilet.ro, iar bilete în format clasic se pot găsi în reţelele Myticket (Diverta), Bilete.ro (Poşta Română, Inmedio, Germanos), Biletoo (Magazinul Unirea, Librăria Eminescu) şi Eventim (magazinele Orange şi Vodafone, Domo, Sala Palatului, librăriile Humanitas şi Cărtureşti), la Club Fabrica (la terasă) şi la sediul Metalhead din Bd. Pierre de Coubertin 3-5.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.