După mai mult 23 de ani de democraţie şleampătă, românii au din ce în ce mai puţină încredere în Biserică. În schimb, ei încep să se încreadă, din ce în ce mai mult în „instituţii de forţă”, inclusiv în serviciile secrete (SRI, SIE), anunţă CURENTUL. Dar marea surpriză o reprezintă scăderea constantă a încrederii pe care populaţia o acordă Bisericii, Guvernului şi Parlamentului.

Barometrul de opinie pe luna iulie al INSCOOP, realizat la comanda ziarului ADEVĂRUL, arată că majoritarea instituţiilor pierd din încrederea opiniei publice raportat la lunile precedente. Dintre instituţiile politice, doar Curtea Constituţională este cea care înregistrează o creştere notabilă a încrederii, câtă vreme toate celelalte scad: Primăriile, Consiliile Judeţene, Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia şi partidele politice.

Pentru că şi partidele lor înregistrează un uşor declin în sondaje, liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta vor încerca să dea un semnal de unitate la o manifestaţie politică la care vor fi prezenţi 2.500 de tineri liberali, programată la Constanţa, la finalul lunii august. Chiar dacă nu este oficial un eveniment de campanie, acţiunea are darul de a da un mesaj de unitate a USL, în condiţiile în care conflictele din teritoriu dintre PSD şi PNL s-au înmulţit în ultima vreme, anunţă ROMÂNIA LIBERĂ. Evenimentul va oferi şi ocazia de a reitera sprijinul pe care PSD i-l acordă lui Crin Antonescu pentru a candida din partea USL la prezidenţiale.

Preşedintele PNL este cel care face o mişcare-surpriză, afirmă GÂNDUL, referindu-se la acest eveniment despre care susţine că va marca începerea campaniei pentru prezidenţiabilul Crin Antonescu. În ultima lună, preşedintele PNL a lipsit din spaţiul public, el fiind plecat în SUA, în vizită de lucru potrivit propriilor declaraţii, şi în concediu în Europa.Chiar dacă până la alegerile prezidenţiale mai sunt aproximativ 15 luni, liberalii doresc să marcheze faptul că prezidenţiabilul USL este susţinut de toţi partenerii din Uniune, eliminând astfel zvonurile privind apariţia unor prezidenţiabili din partea PSD.

Pe de altă parte, NAŢIONAL, care o citează pe Adriana Săftoiu, purtătorul de cuvânt al PDL, afirmă că PSD urmează să-l trădeze pe Crin Antonescu. Liderul liberal nu va rămâne prezidenţiabilul USL. Cel puţin aşa crede Adriana Săftoiu, convinsă fiind de faptul că social-democraţii vor avea un candidat al lor. Mai mult, Săftoiu este gata să parieze pe o trădare din partea PSD.

Pentru a rezolva aceste probleme, premierul Victor Ponta a revenit mai devreme cu o săptămână din concediul pe care îl petrecea la Miami, în SUA afirmă EVENIMENTUL ZILEI. Ponta trebuie să dea explicaţii legate de privatizarea CFR Marfă, dar şi a scandalului legat de noile majorări de taxe pe care Guvernul s-a angajat să le facă prin scrisoarea de intenţie către FMI. Acestea - inclusiv introducerea CAS pe veniturile provenite din chirii sau mărirea impozitelor pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală - au fost criticate şi de liberali, aliaţii PSD la Guvernare.

COTIDIANUL se întreabă cine ia, de fapt, deciziile în Guvernul Ponta? Sub pretextul reorganizării instituţiei, în vederea desfiinţării unor posturi vacante, Inspectoratul de Stat în Construcţii a obţinut aprobare de la Guvern pentru înfiinţarea a 18 noi funcţii de conducere. Ce spune premierul? „Sper să nu fi aprobat nicio funcţie de conducere”. Proiectul a avut sprijinul ministerului condus de Liviu Dragnea şi a fost aprobat de Cabinetul Ponta. Acum însă, nimeni nu vrea să îşi asume decizia respectivă.


Comentarii

pensionar sarac Daca ai -UN - neuron fara malformatie genetica i-ti dai seama ca nu la biserica inveti te operezi, ci la SCOALA ,SPITAL CARE NU E.Toti bani se duc la construirea bisericilor!!!!! cand populatia scade, inbatraneste, si ar avea nevie de ingrijiri sociale, medicale ajutor in gospodarie care nu se face de BISERICA, dar de rugat poti si in pat cred ca o primeste bunul DUMNEZEU CA VEDE CA ESTI SUFERIND.

14 august 2013 10:34

IS HS NI KA Biserica este Mireasa lui Iisus si toti care prin botezul ortodox am murit si inviat cu Iisus , madulare ale Bisericii.

13 august 2013 20:12

@ IS HS NI KA Rau faci baiete, daca tot vrei sa-ti dai viata, mai bine ti-ai da-o lui Isus decat pentru biserica. Nimeni n-are nevoie de exaltati caer mor d'amboulea

13 august 2013 19:50

IS HS NI KA eu imi dau viata pentru BISERICA , pe care nici portile iadului nu o vor birui

13 august 2013 17:29

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.