Partidul Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin, a câştigat alegerile cu 48,5% din voturi, conform sondajului realizat la ieşirea de la urne şi citat de televiziunea publică din Rusia, conform Russia Today. Astfel, partidul Rusia Unită pierde majoritatea absolută de care dispunea până în prezebt în Duma.

Partidul Comunist, a doua forţă politică din Rusia, câştigă 19,8% din voturi. Partidul Rusia Dreaptă obţine 12,8% din voturi. Partidul Liberal-Democrat a obţinut 11,42% din voturi

În anul 2007, partidul condus de Vladimir Putin câştiga 64% din voturi. Sondajele arată o scădere a popularităţii partidului dar şi a premierului Vladimir Putin. Secretarul de presă al lui Vladimir Putin a declarat, pentru Russia Today, că nu contează procentul şi că alegerile au fost câştigate de partidul premierului.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.