La fabrica de steaguri de la Târgu-Mureş e agitaţie mare. Mai e puţin până la Ziua Naţională, iar muncitorii finalizează ultimele steaguri din comanda pentru 1 Decembrie. Abia au reuşit să-şi tragă sufletul după o comandă de steaguri care a ajuns la sediul Parlamentului European de la Bruxelles şi se gândesc deja la steagurile pe care trebuie să le fa­brice pentru NATO.

Povestea tricolorului porneşte de la o bandă albă ca zăpada, din poliester, care se colorează treptat în albastru, apoi galben, iar, în final, în roşu. Banda de câteva zeci de metri este supravegheată cu ochi de vultur de muncitori, pentru ca nici o linie în plus să nu păteze simbolul naţional. Culoarea este fixată prin serigrafie, printr-un procedeu unic în ţară, care îi dă rezistenţă în timp. Marginile sunt apoi cusute, steagurile sunt ambalate cu grijă şi trimise la distribuitori. Datorită aparatelor performante, sunt doar 18 angajaţi, care sunt coordonaţi cu o mână de fier de Carmen Sabin, târgmureşeancă get-beget. N-au voie să greşească, pentru că au de apărat numele unei vechi familii de belgieni, Waelkens, care a început producţia de steaguri în 1900. Mai târziu, în timpul războiului, au fost furnizori de steaguri pentru armata americană. Fabrica de la Târgu-Mureş este prima filială a lor în România. S-au îndreptat spre România datorită siguranţei mai mari decât cea oferită de alte posibile ţări, de exemplu, Maroc. Târgu-Mureşul a fost ales în urma unui drum de trei săptămâni prin ţară, în care reprezentanţii firmei-mamă au vizitat posibilele amplasări ale viitoarei fabrici. Zona de Sud nu le-a plăcut şi nici nu au găsit forţa de muncă necesară. La Târgu-Mureş aveau avantajul transportului, aeroportul fiind în spatele fabricii, ceea ce a cântărit greu în alegerea făcută. S-au îngrozit instant de birocraţia de care s-au izbit pentru construirea fabricii în parcul industrial, dar proiectul era deja demarat şi nu au mai dat înapoi.

Cu forţa de muncă nu au prea nimerit. Unul dintre punctele forte ale Târgu-Mureşului, în viziunea belgienilor, a fost Universitatea cu profil tehnic din municipiu, care avea la vremea aceea un profil de design industrial. Ulterior, profilul s-a desfiinţat (oficial pentru că nu era cerere pe piaţă), iar Universitatea le-a spulberat belgienilor speranţele de forţă de muncă calificată.

În Belgia există un colegiu de doi ani unde se pregătesc oameni special pentru imprimare, dar în România belgienii au fost nevoiţi să îi iniţieze pe angajaţi în noţiunile elementare de print.

Prima producţie a început în 2009, iar acum fabrica poate produce câteva mii de metri pătraţi într-o singură zi. Au avut şi comenzi excentri­ce, un steag al Belgiei care să încon­joa­re un întreg stadion sau un steag pentru un vas de croazieră, care să se întindă de la un capăt la altul al am­barcaţiunii. În prezent, pro­du­că­torul belgian este furnizorul favorit al pro­ducătorilor de automobile din Eu­ropa şi al unor lanţuri de ben­zină­rii.




Integral pe Jurnalul Național



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.