Bucureştenii interesaţi de limba şi cultura chineze vor avea posibilitatea să le aprofundeze la o nouă filială a Institutului Confucius, care ar urma să fie deschisă până la sfârşitul acestui an în Capitală, a anunţat sâmbătă ambasadorul Republice Populare Chineze în România, Huo Yuzhen, cu prilejul "Zilei porţilor deschise", organizată de misiunea diplomatică.



Evenimentul a fost dedicat cu precădere elevilor unor şcoli din Bucureşti la care se predau cursuri opţionale de limba chineză sau la care asemenea cursuri vor fi inaugurate.

"Facem toate eforturile ca până la sfârşitul acestui an să reuşim să înfiinţăm un Institut Confucius, astfel încât doritorii din Bucureşti să se poată familiariza cu limba chineză", a declarat pentru AGERPRES ambasadorul Huo Yuzhen.



Integral pe Agerpres



Comentarii

Up date: Punctul central al expoziţiei 'Comorile Chinei' va consta într-o sala imensa, în mijlocul careia se va afla o piramida de cranii (umane) recoltate de la victimele terorii maoiste (de la victimele "Marelui Salt". În vârful piramidei se vor afla câtiva pitici confectionati din reziduri reciclate, reprezentându-i pe doamna cancelar Merkel, pe cetateanul Baroso E., pe Hussein (Barak) Obama si pe Hermann van Rompuy, stând pe vine, cu pantalonii lasati, balegând pe ramasitele pamântesti ale Marii Terori si impulsionând astfel relatiile bilaterale cu Marea Putere de la Rasarit. La rândul lor, vizitatorilor (reali si virtuali) li-se ofera ocazia (unica!) de a simula urinarea pe gramada de cranii, gratie unui nou "device" (se citeste asa cum se scrie) accesibil si "on-line".

28 aprilie 2013 7:32

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.