Însă pe zi ce trece apar noi dovezi că, după 20 de ani de tranziţie, România s-a aşezat într-o matrice în care viitorul său poate foarte bine să nu mai fie discutat local.
La o conferinţă organizată de o publicaţie străină săptămâna trecută la Bucureşti despre cum va arăta economia românească în următorii 20 de ani, unde preşedintele Traian Băsescu a criticat băncile austriece, doar unul dintre cei 20 de speakeri a fost român şi, totodată, reprezentant al unei companii cu capital românesc.
Alţi şapte români care au urcat pe scenă să spună cum văd România au fost fie oficiali ai guvernului sau ai băncii centrale, fie manageri ai unor companii sau bănci cu capital străin. Restul de 12 - străini care reprezintă sucursale locale ale unor companii străine cu sediul în România sau reprezentanţi ai unor companii străine.
Deci doar unul dintre cei douăzeci invitaţi să ofere o imagine despre viitor a fost reprezentant al unei organizaţii româneşti private, nu de stat, adică un om ce poate merge mâine pe drumul la care se gândeşte singur azi, ce îşi poate hotărî local destinul.
Pentru că or fi conducând managerii de sucursale de bănci şi companii străine organizaţii rezidente în România, dar destinele acestor organizaţii nu sunt construite local, ci la Viena, la Frankfurt sau la Paris.
Şi or fi unii oficiali de mulţi ani în funcţii, dar nu sunt ale lor pe viaţă, ci sunt numiţi de Parlament, adică sunt executanţi ai politicilor publice decise prin jocul alegerilor.
Integral pe Ziarul Financiar
Alte articole pe același subiect
- Medvedev renunţă la mandatul de deputat în Duma de Stat
- Bercea Mondial, la un pas de libertate. Tribunalul Olt a decis să nu-i mai prelungească mandatul de arestare
- Traian Băsescu are şanse la un nou mandat de preşedinte! Vezi cine a făcut declaraţia
- Mandatul procurorului sef al DNA , prelungit cu 6 luni
- DIICOT a cerut mandat de arestare în lipsă pentru Mihail Boldea. Deputatul a părăsit România
- Cristian Poteraş şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 6
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Steerilitatea lumii ce vine. Rețelele sociale au dat prostiei șansa să se agrege și proștilor posibilitatea să devină solidari
22 ianuarie 2021 11:54Punctele tari și vulnerabilitățile președintelui Joe Biden
21 ianuarie 2021 9:30Noua echipă de forţă a Americii: deschidere multi-rasială, feministă si reevaluatoare de competenţe
20 ianuarie 2021 11:54Ca afară | Cum a tradus Nicușor Dan sloganul „Vrem o țară ca afară” în grade Celsius
19 ianuarie 2021 21:40În timp ce discută despre asistații care primesc nemeritat ajutoare, guvernanții nu vorbesc despre bogații care își ascund averile
19 ianuarie 2021 9:45Editorial
Steerilitatea lumii ce vine. Rețelele sociale au dat prostiei șansa să se agrege și proștilor posibilitatea să devină solidari
Putem să râdem în multe feluri de prostia monumentală a Oliviei Steer și de tribulațiile ei ridicole, dar ceea ce rămâne după explozia noastră de ironie este replierea acestei prostii în spatele unor baricade tot mai înalte....