Cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării, marcată în acest an între 22 – 27 aprilie, Societatea Română de Pediatrie trage un semnal de alarmă: în ultimii ani, în ţara noastră, acoperirea vaccinală a scăzut în timp ce incidenţa bolilor infecţioase la copii a crescut în ritm îngrijorător.

În prezent, în România, rata de vaccinare a copiilor se situează mult sub pragul de 95%, recomandat la nivel internaţional de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Această rată a scăzut constant de la an la an la toate vaccinurile incluse în Programul Naţional de Imunizare, cu excepţia celui făcut direct în maternitate, ajungând în 2011 la valori îngrijorătoare.

Astfel, una dintre cele mai scăzute acoperiri vaccinale în 2011 a fost de numai 74,9% la vaccinul anti rubeolă – oreion – rujeolă (ROR), cu mult sub pragul recomandat la nivel global. De asemenea, acoperirea vaccinală a coborât la nivelul de 89% şi la vaccinările împotriva poliomielitei, o boală care poate duce la paralizie, împotriva difteriei-tetanos-pertussis (tuse convulsivă) şi Hib – o infecţie care poate fi fatală la copiii de vârste mici sau care poate lăsa sechele severe. Societatea Română de Pediatrie, alături de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, subliniază că bolile eradicate (cum este poliomielita în Europa) ori epidemiile ar putea reveni, dacă schemele de vaccinare se întrerup sau rămân incomplete.

„Atitudinea preventivă în bolile copilăriei este benefică pentru copii, familie şi spitale. România se află pe primul loc în Europa privind mortalitatea la grupa de vârstă 0-5 ani, iar morbiditatea prin boli respiratorii, digestive şi deseori cutanate aglomerează cabinetele de specialitate şi spitalele în sezonul rece cu riscuri majore de intercontaminare. Extinderea vaccinărilor peste programul naţional de vaccinare obligatoriu este o şansă reală de ameliorare a calităţii vieţii copiilor. Educaţia părinţilor în legătură cu aceste beneficii este esenţială pentru progres în acest domeniu”, declară prof. dr Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie.

În timp ce acoperirea vaccinală în România este în scădere, incidenţa bolilor prevenibile înregistrează creşteri alarmante. De exemplu, în 2012-2013, România a înregistrat cea mai ridicată rată de incidenţă a rubeolei din toată Europa, de 27 de ori mai mare decât media europeană. Mai mult, în ianuarie 2013, România a înregistrat cele mai multe cazuri de pojar din întreaga Europa. În contrast, în Bulgaria, un singur copil a fost diagnosticat cu această boală, în aceeaşi perioadă, în decurs de un an.

„Până recent, România avea o tradiţie de succes în ce priveşte vaccinarea, cu rate de acoperire ce depăşeau 95%. Biroul nostru sprijină Ministerul Sănătăţii şi partenerii săi în eforturile sale de a reveni la bunele practici de vaccinare, atât ca număr de copii vaccinaţi, cât şi ca număr de vaccinuri oferite şi încurajează populaţia să se alăture acestor eforturi”, declară Victor Olsavszky, reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România.

La nivel mondial, într-un singur an, 1.5 milioane de copii au murit din cauza unor boli care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare, arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Dintre aceste decese, 32% au fost cauzate de bolile pneumococice, în timp ce infecţiile cu rotavirus au fost responsabile pentru un procent important de 30% din decese.

În linie cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,Societatea Română de Pediatrie recomandă imunizarea copiilor împotriva tuturor bolilor infecţioase prevenibile, atât cu vaccinurile cuprinse în Programul Naţional de Imunizare, cât şi cu cele împotriva infecţiei cu rotavirus, varicelei sau a bolilor pneumococice. Imunizarea prin vaccinare reprezintă unul dintre cei 3 piloni esenţiali ai protecţiei copilului, alături de nutriţie şi evitarea micilor accidente.

Integral pe România Liberă



Comentarii

pensionar sarac Pentru ca in loc de civilizatie, educatie sanitara, apa, canalizare, igena, medici scolari, asistente la fiecare scoala, avem BISERICI.Cred politicieni, care fac pe placul preotilor perntru vot ca bolile se pot trata cu apa sfantata si rugaciuni sa nu intre virusul, bacteri in mancare, apa etc.Suntem in evulmediu.Multi politicieni ar trebui tratai la -TANACU.

25 aprilie 2013 10:20

pensionar De ce? Pentru ca unii ca Nicolaescu cred ca DSP fac doar controale si dau amenzi!!! (cititi pe site-ul ms.ri si va veti cruci). Pentru ca ignoranta ucide, ignoranta populatiei, alimentata de pseudo-jurnalisti facuti la tona, lipseste copiii de dreptul la protejarea sanatatii lor. Toata sapatamana asta ar fi trebuit ca ministrul acesta de 2 lei sa dea interviuri si sa vorbeasca despre importanta vaccinarilor. Da de unde nu-i...

24 aprilie 2013 22:48

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.