Radu Mazăre, 8 aprilie 2013: "O să mă întrebe jurnaliştii şi ce o să fac dacă nu îşi retrage (un proiect de lege – n.r.): îi rup picioarele dacă îl mai prind pe la Constanţa şi vă rog să mă ajutaţi". De aici pornim.

Ţinta primarului constănţean nu este un violator prins în flagrant pe străzile municpiului, chiar de către stridentul edil, nici măcar un criminal în serie, nici vreun politician care goleşte ca nesătulul sacul cu bani publici.

Nu, nicidecum. Este Remus Cernea, un coleg ateu de alianţă, consilier al premierului, care încă mai locuieşte cu părinţii şi care face paradă din faptul că nu a muncit în viaţa lui.

Păcatul care l-a înfuriat pe Mazăre este o iniţiativă legislativă pe care Cernea, ales deputat de Constanţa pe listele USL, doreşte să o treacă prin Parlament, iniţiativă care prevede ca finanţarea cultelor să nu se mai facă direct de la bugetul de stat, ci prin redirecţionarea voluntară, de către fiecare cetăţean, a unui procent din impozite.

Patriarhia Română a sărit ca arsă, invocând obstacole de ordin istoric (secularizarea averilor mănăstireşti), iar liderii PSD s-au oţărât la colegul lor abia mascându-şi grijile de ordin electoral.

Nu vă lăsaţi înşelaţi, nu veţi asista la nici o dezbatere autentică, cu toate că subiectul ar avea potenţial.

Din contră, totul se reduce la axa bani-influenţă-putere şi la o subţire mişcare tactică a unui politician de buzunar precum Remus Cernea.

Pe scurt, lucrurile stau aşa: ca să fie absolut sigură pe victoria la legislativele din 9 decembrie 2012, dar şi pe faptul că va avea o majoritate covârşitoare în Parlament, USL nu s-a rezumat la alianţa a trei partide ca PSD, PC, PNL, ci a şi ciugulit de pe jos partidele-firimituri.

Aşa a ajuns USL să înglobeze PNŢ - aripa Ciorbea sau Partidul Verzilor, condus de Remus Cernea.

Aşa au ajuns cei doi lideri politici de scara blocului în Parlament, iată, pe listele USL.

Fostul premier Ciorbea este un personaj atât de odihnit, moral şi politic, şi fără grija zilei de mâine, încât ultima sa măcinare lăuntircă ar constitui-o reproşurile că a ajuns din biroul lui Corneliu Coposu, în cel al lui Ion Iliescu. Costurile de imagine chiar nu-l mai sâcâie.

Spre deosebire de el, Remus Cernea, care are în sfârşit un venit sigur şi constant (salariul de deputat), are probabil în vedere şi că minusculul grup de oameni care l-au susţinut ca activist ecologisto-anarhisto-ateu s-ar putea distanţa în următoarea perioadă de el.

Prin urmare, se simte obligat să mai aibă câte o zvâcnire personală, profund jignitoare pentru bisericoşii de tip Radu Mazăre, care după ce-şi fac cruce îşi ameninţă aproapele că-i rupe ciolanul, felicitându-l totodată că-i “tâmpit”.

Or, graţie lor, celor pe care i-a tranzacţionat ca electorat, Cernea a reuşit să-şi remorcheze partiduleţul la tractorul USL; graţie lor a însemnat totuşi ceva, astfel încât Victor Ponta să-l roage pe Mazăre s-i facă loc pe listele de candidaţi din Constanţa; şi graţie lor lui Cernea îi merge acum atât de bine.

Pentru susţinătorii săi iniţiali şi intuind, probabil, existenţa unui bazin electoral cu priză la orice măsură care ar atinge banii Bisericii, Cernea s-a ridicat din strana USL şi a lansat la apă acest proiect.

Cine ştie, o fi beneficiind şi de o încurajare discretă a premierului Ponta care, ca socialist şi prim-ministru sufocat de lipsurile bugetare, sigur visează cu ochii deschişi la banii traşi de Bierică din puşculiţa naţională.

Ştim doar că, la nivel public, Victor Ponta s-a distanţat de iniţiativa lui Cernea.

Iar aici ajungem la problema de fond. De ce politicienii români de stânga sar ca opăriţi de fiecare dată când averea Bisericii este pusă în discuţie, chiar şi atunci când argumentele sunt zdrobitoare, iar ideologia le-ar permite multe?

La acest capitol, PSD este un partid care reflectă fidel ipocrizia care domină societatea. Pe de o parte, este populat de atei (cei mai cunoscuţi fiind Ion Iliescu şi Remus Cernea), pe de alta trăieşte în concubinaj politic cu capii BOR, roadele colabărării văzându-se în capitalul electoral.

De aceea, PSD nu va genera niciodată dezbateri consistente pe marginea rolului Bisericii Ortodoxe. Nu e vorbă, în general acest apetit le lispeşte şi altor actori politici. Dar acum vorbim de PSD.

Or, există teme mult mai interesante decât iniţiativa legislativă ameţită a verdelui Cernea: colaborarea preoţilor cu fosta Securitate, transparenţa BOR în cheltuirea banilor publici, finanţarea de către stat a Catedralei Mântuirii Neamului (oportunitatea spiritualăşi materială a unui asemenea proiect) sau relaţia ierarhi-politicieni.

Dar pentru ei, oameni politici şi oameni ai Bisericii, toate acestea echivalează cu a deschide Cutia Pandorei.

Aşadar, ce-i de făcut? Se lasă lucrurile în plata Domnului, iar atunci când câte unul visează cai verzi pe pereţi se activează buzduganele de tipul Mazăre.

Să încheiem, deci, cu alte vorbe de duh ale primarului din Constanţa.

"Sunt supărat pe deputatul Cernea. Eu văzusem la ştiri, dar nici prin cap nu mi-a dat că o să fie unul de-al nostru, că de fapt l-am adoptat, mai greu, mai chinuit, ne-a rugat premierul, luaţi-l ca să pot să închid alianţa, a pufăit Nicu mai tare, până la urmă l-am adoptat. Şi el, tâmpitul, altfel ce pot să spun. Au venit ziariştii, ştiţi că deputatul a făcut o iniţiativă să nu mai fie finanţate cultele de la buget de la guvern, ştiţi ? A avut această iniţiativă domnul deputat de la Verzi, care în loc să alerge pentru noi, care l-am susţinut, l-am ajutat, ca să iasă deputatul constănţenilor, să alerge să ne deblocheze lucrurile blocate că sunt multe lucruri blocate inclusiv pe chestiuni de mediu. El, domnul de la Bucureşti, acolo, din sferele lui înalte, are alte preocupări. El se ceartă cu Biserica, se ceartă cu popii, un tâmpit, ce pot să zic despre el".

Să stea BOR liniştită! La guvernare nu au ajuns numai atei, ci şi “bunii” creştin!

Integral pe România Liberă



Comentarii

COMUNISTU' Cernea are dreptate. Eu sunt un semiateu si nu vreau ca din banii mei(taxe si impozite) sa fie donati catre biserici. Acolo, daca vreau, dau eu, asa cum fac de cate ori ma aflu intr-un lacas de cult, dar mi se pare deja prea mult cu ceea ce se intampla in ultimul timp. Unde intorci capul, se inalta o biserica, desi numarul enoriasilor scade pe zi ce trece.Nu se rididca o casa de ajutor pentru persoanele sarace, un centru de adapostire al minorilor abuzati sau a persoanelor abuzate, dar se ridica biserici. Cati oamnei mor pe minut sau pe ora ca sa fie nevoie de atatea. Si, sa fim seriosi, cati se rezuma la a plati taxele oficiale ale bisericii. Mai ai parte de slujba corecta si normala, daca nu bagi mana-n buzunar sa "ungi" preotul si/sau dascalu'?! Hai sa fim seriosi!!!!

10 aprilie 2013 15:32

Daniel EXACT !!! Asa se face in Germania, cind iti faci fisa fiscala ai o rubrica unde poti - daca vrei - sa donezi bani bisericii. Nu te obliga nimeni.

10 aprilie 2013 12:44

adevarul absolut o fii muncit,n-o fii muncit,macar n-a bagat mana ca Tonta sau Kiorul sa fure din banii romanilor.iar popii aia imbuibati ,jegosi si pedofili daca vor bani si bunastare n-au decat sa-si faca ferme si sa munceasca,oricum primesc destui bani de la indobitocitii si bigotii patriei,nu mai e nevoie sa hranim capusele astea inutile si de la buget

10 aprilie 2013 10:42

iulian Nu ma consider de loc ateu, dar sunt pe deplin acord cu Cernea, in ce priveste finantarea clerului. Credinta nu e acelasi lucru cu religia si cu atat mai putin cu biserica. Biserica este doar o institutie, ancorata, din pacate, mai degraba in laic, decat in spiritualitate. Ar trebui ajutata sa-si atinga adevarata menire. Si asta nu se face cu bani!

10 aprilie 2013 7:33

Amigo Articol precum sticla: pe jumatate pertinent, pe jumatate cretin. Pertinent prin relatarea obiectiva a unor fapte, cretin prin ocultarea altora. Nu ni se spune, de ex. ca PDL, in frunte cu Basescu, a umplut gusa clerului, mai inalt sau maruntel de tot, cu daruri si favoruri. Asta a facut ca o intreaga armata de preoti si inalti ierarhi sa se inhame cu entuziasm la caruta portocalie, sa-i ofere microfonul Basescului prin biserici si sa-l primeasca pe acest Satana sa se hahaie in mijlocul celor mai selecte soboruri ortodoxe, dar si cele ale pastorului Tokes. Pe de alta parte, l-a vazutara cineva pe Prea Nefericitul la alte manifestari publice (sociale, culturale, educative) decat la cele care slujeau exclusiv intereselor basiste?! Nu este, deci, normal ca USL (PSD mai ales, sau numai PSD!) sa incerce sa-si adjudece si aceasta teribila jucarie electorala si de influenta, in general, care a devenit BOR? Din componenta cretina a articolui face parte si denigrarea lui Cernea, un fost sahist de performanta si un om care a invatat (muncit) din greu ca sa devina un intelectual cu personalitate, implicat in multe din problemele sociale, politice si culturale ale societatii romanesti. Componenta manifest ateista a convingerilor sale nu ma incanta nici pe mine, dar omul merita atentie pe multe alte planuri.

10 aprilie 2013 4:45

domino Felicitari pentru caracterizarea lui Cernea, domnule Mihu. Asta spune mult despre ce se intampla in politica. Chiar nu avea dl Ponta destule partide in alianta??? Trebuia PER-ul cu coada al lui Cernea?????? Bravo domnule MAzare pentru atitudinea fata de cocalarii ajunsi in politica si Parlament pe usa din dos! Asta ne mai lipsea, renasterea sentimentelor pdl fata de popor! Cred ca ti-ai gresit partidul Cernea!!!

9 aprilie 2013 23:07

aspartam Este Remus Cernea, un coleg ateu de alianţă, consilier al premierului, care încă mai locuieşte cu părinţii şi care face paradă din faptul că nu a muncit în viaţa lui. Asta e motivul. De ce l-a pus PSD pe lista la parlamentare? Incurajeaza trandavia? Daca asta pana la 35 de ani n-a muncit, ce stie el sa faca in PArlament sau ca si consilier al lui Ponta? Astfel de consilieri are? Asta spune mult. Tot americanii l-au rugat sau UE????? Spuneti-i puiului de tovarash Cernea ca anul trecut ANAF nu a virat cei 2% in conturile nici unui ONG din Romania, desi oamenii au completat formularele. Daca tot nu stie sa munceasca pana la varsta asta, sa-si deschida un alt ONG afara de ASUR, SAR si CNCD si sa traiasca el din cei 2%.

9 aprilie 2013 23:02

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.