Sub „vălul pictat al minţii omeneşti”, dragostea poate fi percepută ca ură, iar aventura, plăcerea şi rânjetul vulgar al emoţiilor trecătoare pot fi vă­zute ca... iubire. Confuzia între plă­ce­re şi iubire, între pasiune umbroasă şi dragoste profundă, între chemarea tru­pului şi a sufletului nu-i deloc rară, ba, poate că chiar e mai aprigă în zi­le­le noastre decât a fost vreodată pe Pă­mânt. „Vălul pictat” este titlul filmului difuzat de Pro Cinema sâmbătă seara; acţiunea se petrece în China, pe vremea holerei, când englezii în­cer­cau să ţină moartea în frâu cu puş­ca.

Un doctor englez, specialist în boli infecţioase, are o nevasă frumoa­să, care-l înşală cu... altul. Pentru ea, aventura era resimţită ca iubire; o sin­ce­ritate frapantă o ajută să-i măr­tu­risească soţului totul. Cuplul ajunge to­tuşi într-o zonă din China secera­tă de holeră şi-şi trece o parte din timp într-o atmosferă emoţională de gheaţă.

Conversaţiile sunt doar schimburi de cuvinte, întotdeauna reci şi scorţoase. Doctorul şi soţia sa erau doi oameni care-şi petreceau ne­fericirea împreună, înconjuraţi de coş­marul morţii, pe care-l descria con­cret holera şi consecinţele ei. Într-un târziu, ei încep să se re­des­co­pere unul pe altul, să se aprecieze re­ciproc şi să simtă iubirea care fuse­se par­că îngropată sub vălurile ce­ţoa­se ale propriilor minţi. Iar atunci când iu­bi­rea iese victorioasă de sub văl, când femeia înţelege că fusese atra­să într-o aventură emoţională, când era în­săr­cinată, fără să ştie precis cu cine, fe­me­ia descoperă în soţul său o fiinţă in­credibil de generoasă, capabilă de ier­tare, de înţelegere şi de acceptare a situaţiei. Numai că... el se îm­bol­nă­­veş­te de holeră, iar regretele sale de­vin tardive. Nu ştiuse pe cine iu­bise, căci vălul pictat de propria minte îi acoperise adevărul şi-i prezentase ilu­zia şi superifcialul existenţei drept... adevăr.

În multe, poate prea multe cupluri de astăzi, „vălul pictat al minţii” as­cun­de iubirea, aşa încât unii dintre noi o confundăm cu emoţia pasională, cu atracţia carnală sau cu imagi­nea unei iubiri la fel de durabilă ca ba­lo­nul de săpun. Prin căminele oame­ni­lor bat „vânturi reci” şi se consumă trăiri negative amăgitoare, care transformă partenerul de viaţă într-un duş­man. Gheaţa emoţională a cuplurilor, unele dintre ele trecute peste zeci de ani de căsnicie, de suişuri şi de co­bo­râşuri, e doar pojghiţa sau pictu­ra ce­ţoasă a minţii, care se străduieşte să ne îndepărteze de percepţia iubirii atunci când ea se află în însăşi respira­ţia noastră.Mintea ne spune că senti­mentele ne-au dispărut, că nu mai sim­ţim iubire pentru femeia sau băr­batul care doarme de ani întregi lângă noi. Mintea îi caută celuilalt defecte, îi caută neajunsuri, îl pune la zid şi ne în­curcă prin culorile nefericirii interi­oare, unde pierdem propria per­cep­ţie a iubirii. Simţim că nu ne mai iu­bim partenerul de viaţă fiindcă alt­ci­ne­va se poate să ne atragă sexual.





Integral pe Jurnalul Național



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.