Preşedintele Traian Băsescu a asigurat, joi, că prin renunţarea de către SUA la faza a patra a sistemului de apărare antirachetă nu este afectată securitatea teritoriului Uniunii Europene.

"Prin renunţarea la faza a patra, care avea cu totul altă misiune decât apărarea antirachetă a teritoriului Uniunii Europene, nu se afectează cu nimic securitatea teritoriului UE, în eventualitatea unor intenţii de lovituri cu rachete cu rază medie sau lungă de acţiune care eventual ar porni din Iran sau din Coreea de Nord", a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Zilele trecute, preşedintele Traian Băsescu a avut o discuţie cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, care a avut loc la Vatican.

Administraţia americană a anunţat, recent, că va renunţa la o parte esenţială a sistemului său de apărare antirachetă din Europa. Secretarul de stat al Apărării, Chuck Hagel, a anunţat decizia SUA ca parte a unei restructurări globale a planurilor sale de apărare antirachetă care vizează contracararea rachetelor din Coreea de Nord şi Iran. El nu a făcut însă nicio referire la obiecţiile Rusiei cu privire la planurile sale europene în anunţul său, menţionând doar că etapele scutului antirachetă din Europa vor merge mai departe şi că angajamentul american de apărare antirachetă de pe continentul european "rămâne ferm".


Comentarii

Mariana Lasati joaca cu rachetele si razboaiele unde ne mor ostasii si mai ocupati-va si de economie pentru ca vom intra in colaps! Lasati-va de certuri , treceti a treaba! Ceea ce se intampla este rezultatul incompetentei si incapacitatii de a gestiona problemele tarii.

21 martie 2013 23:07

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.