UPDATE 17:15. Premierul Emil Boc a declarat, vineri, după şedinţa de guvern, că a decis revocarea din funcţie a şefului Secretariatului General al Guvernului, Daniela Andreescu.

Primul ministru a susţinut că a hotărât revocarea din funcţie a şefului SGG pe baza unei "decizii administrative suverane", fără să primească vreo informare din partea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Guvernul a fost informat oficial de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că există premise pentru încălcarea legislaţiei privind conflictul de interese de către şeful SGG, Daniela Andreescu, prin spaţiul RA-APPS atribuit soţului acesteia, au declarat anterior surse oficiale.


Premierul Emil Boc a convocat-o în biroul său pe Daniela Andreescu, secretar general al Guvernului, pentru o discuţie privind spaţiile RA-APPS atribuite de aceasta membrilor familiei, au declarat agenţiei surse oficiale, citate de Mediafax.

"Discuţiile sunt tensionate, iar premierul ţipă de se aude prin uşă", au afirmat sursele.

Surse oficiale au declarat anterior, că mai mulţi lideri din PDL i-au solicitat premierului Emil Boc să aibă o discuţie cu secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, privind spaţiile atribuite de aceasta membrilor familiei şi să o demită din funcţie în cazul în care şeful SGG nu prezintă explicaţii suplimentare "mulţumitoare".

"Liderii partidului i-au transmis premierului că explicaţiile de până în prezent ale Danielei Andreescu nu sunt mulţumitoare şi i-au cerut să discute cu aceasta şi să o demită în cazul în care aceasta nu poate prezenta alte argumente în apărarea sa", au spus sursele.

Secretariatul General al Guvernului susţine că şeful SGG, Daniela Andreescu, a sesizat personal, marţi, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru a analiza cazul său, în urma informaţiilor publicate în presă privind un conflict de interese ca urmare a spaţiilor RA-APPS atribuite familiei sale.

"În data de 22 noiembrie, secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu, a sesizat personal Agenţia Naţională de Integritate, urmare subiectelor apărute în mass-media privind un posibil conflict de interese. Sesizarea a fost înregistrată la ANI cu nr.3187/ 22.11.2011", se arată în comunicatul SGG.

Agenţia Naţională de Integritate a confirmat indirect, joi, că analizează cazul şefei SGG Daniela Andreescu, precizând că ANI nu poate da informaţii cu privire la cauzele aflate pe rolul său.


Comentarii

coocos faceti curatenie in curtea voastra ca aveti dna,ani sri,curtempe care le-ati legat la ochii sa vada numai unde le indicati voi .,dar uite ca a-ti fost devoalati incet,incet., Ce este f grav ca la voi se fura din avutia nationala nu ca la ailalti cu niste gainari ., Urata strategie are ac perioada de guvernare cu doi conducatori orbi si infatuti ,care cu curaj taie drepturile pensionarilor adevarati care au contribuit la sustinerea bugetelor de orice fel ., Ar trebui sa confiscatii de la clanurile de sub nasul vostru dif de bani generatoare de deficite care au almentat luxul vostru cu haine calatori birouri luxoase ,impertinenta fara margini si lipsa de bun simt de a realiza ceva ca lumea in ac tara care inca mai suporta astfel de clasa ajunsa nu stim cum la conducere., Te uiti ca nimic nu merge decat niste mici proiecte care parca ar trebui terminate dar stai ca nu am fdurat destul si sa mai tragem de ele .,N u va intereseaza decat interese meschine ,ce urat de parca a-ti trai mai multe vieii ,nu a-ti invatat nimic din istoria tragica a ac lumi ,

26 noiembrie 2011 12:48

mariete Dar doamna Puwac ce a facut cu fondurile care s-au primit prin Directia Muncii acum citiva ani fonduri ne-rambursabile,si care le-a folosit dumneaiei la apropiatii si rudeniile dinsei,nu am auzit ca sa luat nici o masura drastica ,acea mare doamna PSD-ista,de dumneaei nu mai se stie nimica,iar fondurile s-au dus pe apa simbetei.Noi cei care ne-am facut proiecte sperind ca vom fi ajutati sa pornim o afacere prospera asteptam si azi fondurile acelea,pe care nu l-e vom vedea niciodata.Pacat de asemenea oameni in care ne-am pus sperantele.

26 noiembrie 2011 7:59

DUSMAN AL PEDELEPRELOR JAVRE JAGARDELE ,CURVE VIRGINE ETC...SINTEM SATUI DE EI SA -I DAM DRACULUI SI SA VOTAM MAI BINE ,SPER .

26 noiembrie 2011 0:24

Marian Despre aceasta parasuta purtatoare de vorbe existau informatii de peste 4 ani de zile ca este corupta. Impreuna cu sotul de randul trei aceasta mai canta si pe la alte mese si cativa instelati le acorda protectie punand si ei botul la butoiul cu miere al spagilor guvernamentale. Mai trebuie foarte putin sapat si se vor cunoaste si generalii si coloneii implicati desi statutul nu prea le permite. Cred ca acestia vor primi a treia cizma de la Basescu cu ocazia sarbatorilor care a fost partial pus in tema despre legaturile familiei Andreescu-Teodorescu cu stelatii. Coruptia a atins grav zonele de siguranta nationala.

25 noiembrie 2011 23:08

pope un parlament de ,,andreesti'', asta sinteti ! sinteti cu totii, mai mult sau mai putin, corupti . nesimtita asta este,ca si boul ala de la cluj, doar o sluga ordinara, o jertfa adusa lu' zeus, de la cotroceni, care,chipurile, lupta din greu cu mafiotii ...haida deh! are dreptate baltagul, in comentariul sau. si nu numai el. s-au prins romanii cum merg treburile, degeaba isi face chioru' iluzii, si isi apropie serviciile secrete, umflindu-le bugetele.

25 noiembrie 2011 22:32

crocodil Sunt tare curios ce post ii gaseste pana luni! In interes de serviciu:):):) Ceva cu afini, cu afine......

25 noiembrie 2011 21:43

baltagul Fa-te ca lucrezi a lui Dinescu,acum este fa-te ca lucrezi si infige trompa.Dupa ce infigi trompa…treci la supt pentru RETEA.”Romania isi va reveni dupa 20 ani”,zicea Brucan.Romanii au pus botu.Asta insemna de fapt un ordin dat retelei sa astepte 20 ani,sa suga tot si cand Romania crede ca-i bine….ZBANG…apare RETEAUA.Prostia securistilor ceausisti este CA ASTIA NU AU LIMITE DECAT PE NASALIE.2005 aduce pe securistu ceausist cu DIPLOMA Basescu.CE FACE IMEDIAT:ia dosarele securitatii si si le pune sub fund.O pune pe Kovesi la Parchetul General,il pune pe sergentul cu diagonala Sveik,unu boc,prim ministru,Morar la DNA,Macovei misca legile Justitiei si cadastrului,pune papagali in functii de ministrii,aduce Romania in sapa de lemn si se plange de faptul ca tara asta nu lucreaza.Omoara pensionarii care-i cunosc,indobitoceste tinerii,isi bate joc de copii si pentru fraieri face ce stie de la capitala:omoara ciinii vagabonzi.Mai mult.In timp ce RETEAUA FURA DE RUPE,arata dosare,ameninta,incalca legi si nu-i pasa de Constitutie.Infige adinc trompa in buget,aduna TOTUL intr-un cos si-l pune pe Blejnar sa-i pazeasca.Banii romanilor prin Ialomiteanu,paziti de Blejnar,Morar,Kovesi ajung in buzunaru RETELEI.Si ce fac:”DISTRUGI TOT SI-I PUI PE-AI NOSTRII”.Dobitocu Igas,isi puna deoparte motorina si benzina pentru la anu,la alegeri,ii anunta pe alegatori sa-i puna pe cei din RETEA PRIMARI(Bradu inseamna AUR si RETEAUA acum VREA AURUL ROMANIEI)si nu pe altii.Mas Media are o gramada de PLOSNITE,fie ai RETELEI fie neste dobitoci care vor BANI indiferent ce prostii spun.Si azi bocu RETELEI le spune romanilor:fac ceva pe sanatatea voastra,pe educatia copiilor vostrii,pe voi toti fraierilor,ca io dau banii vostrii RETELEI,ca nu MERITATI.Daca in 1989 ne faceati praf si ne bagati in puscarie sau in pamant SCAPATI,da asa va FACEM PRAF si ca natie si ca fiinte.Asta,asa,putin despre retea.

25 noiembrie 2011 21:37

toni sa va duceti in p...a mea de politicieni indiferent de partidul din care faceti parte. haimanale

25 noiembrie 2011 21:01

mos craciun dragii mosului , doamna asta o fi PASARICA lui boc . pai daca presedintele are una sau mai multe pasarici , de ce sa nu aiba si primul boc . acum ca s-a nasolit pasarica , trebuie sa caute lata pasarica .

25 noiembrie 2011 19:32

unul boc,asta-i ii treaba ta.....da cu agresiva ing ce te faci...ca nu scapi de ea nisdecum...

25 noiembrie 2011 19:15

razvan lacramioaro tata, dar ii prinde, nu? Ai auzit tu, timp de 19 ani, sa indrazneasca cineva sa se lege de primarii, presedintii, secretarii celor care sunt azi in USL?Inca un an si vei vedea cercetari facute... tot pdlului : Ca doar aia sunt cei mai, singurii si unicii hoti ai tarii! Iar daca DNA, ANII, DIICOT indraznesc sa ingfirme acest "adevar", poate asistam la disparitia lor. Asa cum ne-o pomit, de altfel, pesedeii.

25 noiembrie 2011 19:04

val Stimati ziaristi, va rog sa-i urmariti traseul acestei cucoane si a neamurilor ei (afini, mure, zmeura, etc). Sint convins ca isi va lua un concediu sa mai uite lumea si apoi va fi numita tot intr-un post important, ca probabil stie cam multe porcarii de la guvern si nu poate fi abandonata. La fel trebuie urmarite neamurile apropiate. Si sa va fie rusine ca dezvaluiti o parte din matrapazlicurile Bashinescu-Boc & shleahta de hoti corupti. Acuma le-ati ingreunat un pic furaciunea dar o rezolva ei. Sa traiti bine cum va cinta Javra Ordinara.

25 noiembrie 2011 18:58

nini Domnul Premier n-a știut,ce știa președintele de 6 luni ,de ce se intâmpla la CLUJ ,deși președintele grăise că știa și ”piticul” tot de 6 luni.Păi cum era să priceapă creierii lui ce se intâmplă la CLUJ când n-au putut să perceapă ce face CEL MAI IMPORTANT OM DIN PREAJMA LUI?Poate ca ar fi potrivit ca odată cu SGG să părăsească și el palatul V

25 noiembrie 2011 17:58

Român Dacă nu exista Media ”jagardeaua” asta comunistă ar fi fost și azi ...bine mersi....Boc nu face decât un act formal....Ii va găsi el un alt post călduț.......Dacă ar fi dreptate in țară asta ar trebui incarcerată....și apoi anchetată pentru mârșăviile făcute

25 noiembrie 2011 17:51

lacramioara Primari, ministrii, consilieri, directori s.a. de la PDL "CEA MAI CURATA SI MAI CINSTITA" formatiune politica, patronata de presedinte si de Boc. Nu este nicio mirare.

25 noiembrie 2011 17:50

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.