Primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman (UDMR), amendat de CNCD pentru impunerea cunoaşterii limbii maghiare ca şi condiţie de ocupare a postului de arhitect-şef al oraşului, afirmă: "cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie" în acest municipiu, informează Mediafax.

Declaraţia primarului a fost făcută, luni, în cadrul manifestărilor vizând arborarea unui drapel secuiesc de mari dimensiuni în centrului municipiului harghitean.

"Trăim într-o lume în care limba maghiară a devenit discriminatorie în Miercurea Ciuc. Astăzi este ziua în care trebuie să spunem clar: cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie, ci obligatorie în Miercurea Ciuc, începând de la prefect, corespondenţii televiziunilor şi radiourilor româneşti, toată lumea care trăieşte din impozitele secuilor trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă", a afirmat Raduly Robert, fost deputat UDMR în Parlamentul României în perioada 1996-2000, de pe scena improvizată în apropierea catargului drapelului secuiesc.

El a spus că, începând din 28 octombrie 2008, dreapelul secuiesc flutura pe clădirea Primăriei Mercurea Ciuc şi că el nu a deranjat pe nimeni până acum, iar de atunci nici legile, normele sau hotărârile nu s-au schimbat.

"Doar prefectul, ministrul de Interne şi cel al Apărării s-au schimbat şi de când au ajuns în funcţie a început să îi deranjeze acest steag", a continuat edilul.

Un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat, luni, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, de către reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obţinere a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) au fost amendaţi de CNCD cu câte 600 de lei, după ce au impus condiţia cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea unei funcţii publice.


Comentarii

ROMAN AICI IN ROMANIA ,NOI SANTEM STAPANI!!!! Cei ce vor obligatoriu cunoasterea limbii maghiare,sa plece in UNGARIA. Noi NU dorim sa invatam limba tarii UNGARE.CINE NU RESPECTA LEGILE ROMANIEI, SA PLECE !!!!

16 noiembrie 2016 21:54

ROMAN AICI IN ROMANIA ,NOI SANTEM STAPANI!!!! Cei ce vor obligatoriu cunoasterea limbii maghiare,sa plece in UNGARIA. Noi NU dorim sa invatam limba tarii UNGARE.CINE NU RESPECTA LEGILE ROMANIEI, SA PLECE !!!!

16 noiembrie 2016 21:54

batrinu Ar trebui impuscati, acesti oameni care decreteaza in Romania secolului xxi, obligativitatea cunoasterii limbii maghiare in institutii publice Romanesti.

26 februarie 2013 9:43

v Aoleo, daca merg la Miercurea Ciuc si nu stiu maghiara este nasol, am sansa sa ma pis pe mine ca la WC se vorbeste numai maghiara si nu pot sa-i spun ca ma scapa. Sa nu mai vorbesc de hoteluri si restaurante ca nu pot innopta sau minca in acel oras daca nu stiu ungureste. Se pare ca nu doresc sa tranzitam acea zona. Daca am nesansa sa am o problema cu autoritatile locale, iar nu ma pot intelege cu ele fara sa cunosc maghiara.

25 februarie 2013 23:42

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.