O impostoare care se dădea drept chirurg estetician a fost arestată în Statele Unite după ce a fost reclamată de câteva dintre fostele paciente. Curios este faptul că cea mai nereuşită operaţie a efectuat-o chiar pe ea.

Oneal Ron Morris este o transexuală în vârstă de 30 de ani care a reuşit să convingă cel puţin o femeie, din informaţiile strânse până acum de poliţie, să o plătească cu 700 de dolari pentru a-i face o operaţie estetică prin care să îi implanteze un amestec de ciment în fese, lipind operaţia cu super-glue. “Operaţia"a avut loc în luna mai a anului trecut însă vinovata a fost prinsă abia acum.

Ca şi cum nu ar fi fost suficient, Oneal Ron Morris şi-a făcut şi ei o operaţie la fel. Din fericire, spre deosebire de victima ei, ea încă nu are probleme serioase de sănătate în urma aşa-zisei operaţii.




Integral pe Evenimentul Zilei



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.