Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov, comisarul şef Ionel Lefter, a fost eliberat din funcţie "din motive neimputabile", luni, şi mutat pe un post de adjunct la Poliţia Otopeni, informează surse din Poliţie, potrivit Mediafax.

Lefter este cercetat disciplinar în urma unui control dispus la IPJ Ilfov de fostul ministru de Interne Mircea Duşa, în septembrie 2012, după uciderea studentei japoneze Yurika Masuno.

Surse din Poliţie au declarat, pentru Mediafax, că eliberarea din funcţie a lui Lefter s-a făcut "din motive neimputabile", independent de cercetarea disciplinară demarată pe numele său, care nu s-a încheiat încă.

Ionel Lefter este cercetat în continuare de Consiliul de disciplină, împreună cu şeful IPJ Ilfov, comisarul şef Emanuel Nica, şi cel de-al doilea adjunct, comisarul Nicolae Baicu.

În legătură cu cercetarea disciplinară a conducerii Poliţiei Ilfov, Emanuel Nica este aşteptat la audieri, miercuri, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în timp ce Nicolae Baicu este deocamdată în concediu de odihnă şi nu poate fi citat.

La ordinul lui Mircea Duşa, o comisie formată din ofiţeri ai Corpului de control a făcut verificări, în perioada 3- 21 septembrie, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov şi la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti

Controlul a vizat evaluarea managementului în cazul prevenirii criminalităţii stradale, în special a infracţiunilor comise cu violenţă, după ce s-a constatat că la nivelul IPJ Ilfov există un număr foarte mare de fapte comise cu violenţă, rămase cu autori necunoscuţi.

Controlul amănunţit la IPJ Ilfov a fost demarat după uciderea japonezei Yurika Masuno, în 15 august, într-o pădure de lângă Corbeanca.

În urma anchetei făcute de Corpul de control al MAI s-a hotârât cercetarea prealabilă a şeful IPJ Ilfov, Emanuel Marin Nica, şi a adjuncţilor săi, Ionel Lefter şi Nicolae Baicu, precum şi a altor şase ofiţeri.

De asemenea, în cazul a doi ofiţeri şi al unui agent, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a arătat într-un comunicat de presă al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în timp ce alţi 14 ofiţeri au scăpat doar cu atenţionări.

Situaţia de la Ilfov a intrat în atenţia conducerii MAI la scurt timp după moartea japonezei Yurika Masuno, când s-a constatat că principalul suspect, Nicolae Vlad, se face vinovat de alte două crime şi tâlhării şi de molestarea sexuală a unor vecine în vârstă, însă a fost lăsat în libertate.

În 15 august, în jurul orei 20.30, Vlad Nicolae (26 de ani) a abordat-o pe japoneza Yurika Masuno, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului "Henri Coandă" Otopeni-Bucureşti, oferindu-şi ajutorul pentru a-i găsi un taxi. Astfel, Vlad Nicolae a urcat împreună cu tânăra într-un taxi, cei doi coborând după parcurgerea unei distanţe scurte, într-o zonă în care drumul este mărginit, de ambele părţi, de pădure. Vlad Nicolae şi tânăra au fost observaţi în acel loc de către şoferul taxiului după aproximativ două minute, la marginea şoselei, însă pe celălalt sens de mers.

Două zile mai târziu, în locul respectiv a fost descoperit cadavrul studentei, acoperit cu frunze şi prezentând urme de violenţă. La aproximativ 60-70 de metri distanţă a fost descoperită valiza victimei.

Vlad Nicolae a fost arestat preventiv în 19 august, acesta negând în faţa anchetatorilor că ar fi ucis-o pe japoneză.

Dosarul în cazul Vlad Nicolae este cercetat pentru uciderea japonezei a fost preluat de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme. Anchetatorii au extins cercetările şi au stabilit că Vlad Nicolae a omorât alte două femei, a violat şi tâlhărit alte persoane.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii face controale de fond la Parchetul Tribunalului Ilfov şi la Parchetul Judecătoriei Buftea, la solicitarea procurorului general, în urma deficienţelor constatate după verificările din dosarele lui Vlad Nicolae.

Totodată, şeful Parchetului Judecătoriei Buftea, Cătălin Paraschiv, a fost demis în 10 septembrie 2012, întrucât nu a analizat o plângere făcută de o victimă a lui Nicolae Vlad, în care arăta că se teme de acesta, însă procurorul de caz, Emanuel Wilhelm Dunca, nu a propus arestarea acuzatului.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.