Ieri, în ultima zi a Festivalului Naţional de Teatru, a „debutat" în calitate de istoric al teatrului Theodor-Cristian Popescu, cunoscut director de scenă şi profesor de regie la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş.


Volumul său se intitulează „Surplus de oameni sau surplus de idei. Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989", a apărut la Editura Eikon şi reprezintă, după cum a declarat chiar autorul, „o încercare de contextualizare a manifestărilor teatrale independente în primul deceniu după 1989, fără intenţia de a acoperi exhaustiv subiectul, ci mai curând de a depista tendinţe, orientări, strategii şi, nu în ultimul rând, de a analiza activitatea unor artişti cât timp sunt încă în viaţă". Interesat de fenomenul teatral românesc, din care el însuşi face parte, Theodor-Cristian Popescu a studiat modul de lucru al fiecărui coleg şi una dintre temele pe care le dădea studenţilor săi masteranzi era aceea de a monta un text în stilul anumitor regizori români.

Cronicarul Miruna Runcan este de părere că: „Teza de doctorat a regizorului Theodor-Cristian Popescu vine să sistematizeze, pentru prima dată în România, destinul istoric, contextul social politic şi cultural, dar şi fundamentele teoretice ale mişcării teatrale independente de la noi, în cel dintâi deceniu de după comunism. Temeiul motivaţional al unei asemenea - complexe şi dificile - întreprinderi e dublu: pe de-o parte, efortul autorului vine să compenseze absenţa (cu foarte puţine excepţii) a unor programe de cercetare istorică şi teoretică a mişcării teatrale din contemporaneitatea recentă, serioase şi de durată, provenind din partea teatrologilor şi criticilor teatrali. E, de altfel, o întristătoare constantă la noi, dacă stăm să ne gândim că, încă din interbelic, cele mai temeinice sinteze referitoare la spaţiul teatral naţional vin dinspre publicistica unor regizori ca Ion Sava, şi nu dinspre teoreticieni ori istorici ca Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu ori Alice Voinescu.

Pe de altă parte, autorul se declară, de la primele rânduri ale preambulului, direct implicat atât în istoria pe care încearcă să o lumineze, cât şi în procesul de reflecţie - teoretică, managerială, comparatistică şi estetică - asupra condiţiei însăşi a teatrului produs în regim independent. Jocul subtil de obiectivare a unei experienţe personale - dintre cele mai dinamice şi mai curajoase, s-o recunoaştem - e şi caracteristica principală a acestei teze de doctorat - una impresionantă prin... «normalitatea» ei, dar şi prin consecvenţa, seninătatea şi adâncimea spiritului său critic, în condiţiile în care precarul, improvizaţia şi impresionismul volatil par să facă, adesea, legea în câmpul propriu-zis al mişcării noastre teatrale. Necesitatea, ba chiar urgenţa abordării unei asemenea teme cu o rigoare de nivel academic e, din punctul meu de vedere, una indiscutabilă. Iar faptul că ea e investigată pentru prima dată de către unul dintre actorii săi de marcă, de altfel şi un profesor talentat şi dedicat, pare să constituie o garanţie de veridicitate, dar şi una de entuziasm scrutător".

Dramaturgi unguri

Tot ieri au mai fost lansate două volume publicate de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu". Este vorba despre „Dramaturgia ungară contemporană", selecţie şi traducere de Anna Scarlat şi de lucrarea „Despre arta teatrului" de Edward Gordon Craig.

„Dramaturgia ungară contemporană" reprezintă cel de‑al paisprezecelea titlu apărut în seria „Dramaturgi de azi" a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu" şi cuprinde patru piese excepţionale scrise între anii 1999 şi 2010 de importanţi dramaturgi ai unui spaţiu teatral faţă de care scena românească prezintă certe afinităţi: György Spiró, Csaba Kiss, János Háy, Géza Bereményi şi Krisztina Kovács. (Carte tipărită cu sprijinul AFCN, Petőfi Literary Museum (PIM) - Hungarian Books & Translations Office, Budapest, şi al UNITER)

După scrierile despre teatru ale lui Vs. Meyerhold, editate în 2011 de Fundaţia „Camil Petrescu", este rândul volumului lui Edward Gordon Craig scris între 1904 şi 1910, publicat în 1911, să se bucure de o primă traducere integrală în limba română.

Realizată cu acribie, prin compararea versiunilor engleză, franceză şi germană, aceasta va fi, cu certitudine, o ediţie de referinţă, pe măsura aşteptărilor. (Carte tipărită în seria „Mari regizori ai lumii", cu sprijinul UNITER.)

Tot în ultima zi a festivalului, şi-a lansat un nou volum criticul Octavian Saiu, lucrare apărută la Editura Paideia şi intitulată „Posteritatea absurdului".

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.