Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă urmează să aibă, miercuri, o şedinţă în care va discuta despre măsurile care vor fi impuse pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă. Potrivit unor surse oficiale, de Revelion, petrecerile ar putea fi permise, iar magazinele vor rămâne deschise până la ora 23.00, faţă de 21.00 cum este în prezent.

De asemenea, este posibil ca masca în aer liber să nu mai fie obligatorie, după scăderea incidenţei COVID, la nivel naţional, însă se vor stabili reguli clare unde aceasta va trebui folosită, respectiv în spaţii aglomerate sau în pieţe. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declarase, luni, că măsurile care vor fi luate pentru perioada în care românii vor petrece în stradă, cum ar fi de Revelion, vor fi discutate în perioada următoare şi vor fi făcute publice în timp util.

Totuşi, Ministerul Sănătăţii nu recomandă organizarea de evenimente cu un număr mare de persoane.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Ecce Kur Rupt, sodomitul de serviciu al PCR O să-mi relaxez găoaza. Trebuie să ies la produs.

7 decembrie 2021 20:07

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.