Sfântul Apostol Andrei, cel care a creştinat poporul român, este sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembrie. Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători româneşti, dar şi creştine, de care sunt legate multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii.

Cine a fost Sfântul Andrei, cel care a creştinat poporul român

Sfântul Apostol Andrei, născut la Betsaida, fiul lui Iona i s-a alăturat Mântuitorului împreună cu fratele său, sfântul Petru, cei doi devenind astfel primii Apostoli ai lui Hristos. Înainte de a fi „întâiul chemat” între Apostoli, Sfântul Andrei i-a fost ucenic Sfântului Ioan Botezătorul, care i-a insuflat dragostea pentru mult-aşteptatul Mesia. Din acel moment, l-a urmat pe Isus însoţindu-l înŢara Sfântă şi propovăduindu învăţăturile Domnului.

Nu s-a lepădat de Mântuitor în Săptămâna Patimilor, iar după ce Mântuitorul a înviat şi s-a înălţat la cer a continuat să împărtăşească învăţăturile creştine, ajungând şi pe teritoriul României, în zona Dobrogei. Sfântul Andrei a răspândit cuvântul Domnului până la finalul vieţii, când a sfârşit răstignit cu capul în jos pe o cruce sub formă de X. Moartea sa nu a pus capăt şi învăţăturilor sale, care au rămas vii în inimile românilor până în ziua de azi.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.