Pentru al doilea an consecutiv, înainte de Ziua Națională a României președintele Klaus Iohannis deschide tolba cu stele de generali. Anul trecut au fost înaintați în grad 48 de militari, iar în 2021 alți 44. Printre nume, unele controversate.

Inflația de stele și decorații nu e ceva de dată recentă, dar a căpătat aripi în ultimii ani, România ajungând să aibă mai mulți generali decât Marea Britanie, de exemplu.

În 2021, pe 26 noiembrie, președintele a semnat 44 de decrete prin care au fost înaintați în grad reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Pază şi Protecţie şi ai Serviciului de Informaţii Externe. Dintre aceștia 39 au primit o stea în plus la gradul de general.

Integral pe Europa Liberă



Comentarii

noi Bugetul Romaniei este secat de 31 ani – si nu se mai termina, de REVOLUTIONARII DE CARTON ESCOCII LU’ ILIESCU SI ROMAN, escroci care azi, sunt in numar de cca. 10 milioane, numarul escrocilor creste in fiecare an, jefuind Bugetul cu urmatoarele: pensii nemuncite, gratuitati banditesti, imobile, terenuri, spatii comerciale. Oare, Parlamentul European si Comisia, nu reusesc sa oblige Guvernul roman sa abroge Legea cu „rivolutionarii”, hemoragia de bani si bunuri, provocata de milioanele de „rivolutionari” escroci? Un simplu vot in Parlament, ar abroga Legea Iliescu/Roman.

30 noiembrie 2021 9:26

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.