Ucraineanca Marta Kostyuk a reușit una dintre cele mai importante victorii din carieră, împotriva campioanei de la US Open, Emma Răducanu, în sferturile de finală la Transylvania Open, turneul de la Cluj transmis în direct pe Digi Sport 2.

Marta Kostyuk (locul 55 WTA) a stat doar o oră în Sala Polivalentă din Cluj, producând surpriza în fața britanicei de origine română Emma Răducanu (23 WTA), scor 6-2, 6-1.

Este a treia semifinală WTA din acest sezon pentru ucraineanca în vârstă de 19 ani, după cele de la Abu Dhabi și Istanbul. Marta Kostyuk n-a jucat nicio finală WTA până acum.

"Sincer, nu știu cum am câștigat primul game, a fost 15-40. Cred că de acolo a început totul, am avut încredere și am simțit că nu voi pierde meciul. După aceea, prin game-ul cinci, mi-am dat seama cum trebuie să joc împotriva ei. Poate că tactica a fost bună doar astăzi, dar m-a ajutat. Au fost condiții rapide de joc, nu prea am reușit să-i citesc jocul, am încercat să returnez cât mai multe mingi.

Integral pe Digisport



Comentarii

mircea este foarte greu sa te tii simultan da tenis si da penis,nu o sa treaca mult si o sa lasata grea

1 noiembrie 2021 10:03

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.