Trei organizații neguvernamentale au depus plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva mai multor autorități, pentru “discriminare inacceptabilă” între elevii din sistemul public “privați de dreptul la educație” prin vacanța de două săptămâni și elevii din sistemul privat, care își pot continua studiile online, potrivit unui comunicat de presă.

Acțiunea, asumată, potrivit comunicatului, de Asociația Mame pentru Mame, Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FePAL) și Asociația Elevilor din Constanța, este îndreptată împotriva Ministerului Educației, reprezentat de ministrul Sorin Cîmpeanu, secretarului de stat Raed Arafat, coordonatorul CNSU, respectiv Guvernului României, reprezentat de premierul Florin Cîțu.

Potrivit reclamanților, “considerăm că este o discriminare inacceptabilă faptul că autorităţile au decis exercitarea dreptului la educaţie în condiţii inegale, având în vedere ca elevii din sistemul privat vor dobândi mai multe informaţii, pe de-o parte, iar pe de altă parte le este asigurată şi o predictibilitate şi o previzibilitate cu privire la parcursul educațional, pe când cei din sistemul public nu se pot bucura de aceleaşi condiţii de învăţământ, deşi peste 2 milioane de elevi din școlile de stat au demonstrate deja că pot învăţa şi în format online”.

Integral pe edupedu.ro



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.