Un bărbat de 66 de ani a fost găsit decedat, miercuri seara, în locuinţa sa din Timişoara, iar fiica lui de 38 de ani - în stare de inconştienţă, fiind transportată la spital.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cei doi s-au intoxicat cu monoxidul de carbon emanat de flacăra de la aragaz cu care încercaseră să se încălzească.

"Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Dumitru Kiriac din Timişoara a fost găsit decedat un bărbat de 66 de ani, iar fiica lui, în vârstă de 38 de ani a fost găsită în stare de inconştienţă. Poliţiştii au constatat, la faţa locului, că cele sesizate se confirmă. A fost întocmit dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii incidentului", a anunţat Poliţia Timiş.

Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.