În vremuri normale, democraţiile îşi ţin militarii departe de politică. Un general în fruntea guvernului sugerează că politicul e depăşit, că nu mai are resurse şi că doar o mână forte mai poate scoate ţara din criză.

Dar Nicolae Ciucă, din fotoliul lui de ministru al Apărării, a demonstrat deja în ce fel a putut să gestioneze Armata campania de vaccinare. Generalul în rezervă Nicolae Ciucă a arătat lumii întregi că nu a avut nicio strategie pentru a evita vremurile tragice pe care le traversează acum România. Că nu a ştiut cum să pregătească apărarea românilor de valul al patrulea al pandemiei. Cum spunea generalul Ike Eisenhower, eroul debarcării în Normandia, „planurile sunt inutile”, dar „planificarea este totul”.

Eisenhower a ajuns preşedinte al SUA după al Doilea Război Mondial într-o conjunctură specială: în primul rând, el şi-a demonstrat calităţile pe front, strategiile lui au funcţionat, într-un fel, el a fost salvatorul Europei, apoi republicanii au apelat la el în 1952 pentru a-l bloca pe senatorul Robert A. Taft, un izolaţionist şi un oponent feroce al NATO. În istoria Statelor Unite, alţi 12 generali au devenit preşedinţi, toţi în circumstanţe speciale şi după ce şi-au dovedit calităţile în luptă, între ei şi George Washington.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.