Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru susţine vaccinarea obligatorie şi spune că vor avea loc discuţii pe această temă şi că valul 4 al pandemiei ar trebui să fie al „asumării şi al deciziilor”.

„Sunt discuţii la nivelul Grupului Tehnico-Ştiinţific şi aceste decizii vor ajunge în CNSU unde se va lua şi o decizie finală. În continuare cred că evoluţia acestei pandemii ne dă motive să spunem că anul 2021 nu mai e un an al părerilor despre pandemie. Anul 2021 şi acest val 4 e al asumării şi al deciziilor. Vedem un val 4 destul de violent, în condiţiile în care avem o transmitere comunitară accentuată. În acest moment avem o creştere exponenţială, avem deja aproape 1000 de pacienţi în terapie intensivă.

La nivelul Grupului Tehnico-Ştiinţific discuţii sunt în fiecare zi. Premierul va lua decizia finală care va fi transformată apoi într o hotărâre de guvern”, a spus la Digi24 Tătaru, fost ministru al Sănătăţii şi, în prezent, consilier onorific al premierului.

Integral pe Adevărul



Comentarii

SI EU, SIE EU sustin "vaccinarea" OBLIGATORIE (in cazul euro-maimutzei din poza, n.m.) si anume cu câte 15 doze în carotida, dublate de cel putin 15 "rapeluri" între ochi, pâna se "imunizeaza" de tot, da felinarele peste cap si dispare din Spatiul Public. Cu respect, Paulus

22 septembrie 2021 22:22

Elvis Din puțul gândirii tataraniene, iar a început acest vânzător de măști și izolate să-și dea cu părerea lui de mare specialist. Dacă erai medic adevărat nu intrai în politică , îți făceai meseria, dar tu nu ești nici măcar felcer ești o tentativă de medic.Ce interese mai ai acum de ieși cu aceste știri apocaliptice, o să începi iar să ne spui cum făceai tu dus și nu se prindea covidul de tine.

22 septembrie 2021 15:10

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.