Partidul Social Democrat va depune propria moţiune de cenzură în cazul în care CCR va da dreptate Guvernului în privinţa moţiunii depuse de USR PLUS şi AUR şi o va declara neconstituţională, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea.

"Imediat ce Curtea Constituţională se va pronunţa cu privire la moţiunea de cenzură, există două posibilităţi: CCR o poate declara neconstituţională şi atunci vom depune noi, cei de la PSD, imediat, în Parlament, moţiunea de cenzură, vom invita celelalte formaţiuni politice să o semneze şi să vină să o voteze alături de noi.

A doua variantă - să fie declarată constituţională şi atunci când va ajunge la vot în Parlament PSD va vota această moţiune", a precizat Oprea, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.