Copilul de șapte ani din localitatea Ibăneşti, județul Botoșani a murit, joi, la spital, în ciuda eforturilor depuse de medici. El a ajuns de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi, după ce i s-a făcut rău la școală scrie ziarul Știri de Botoșani. Potrivit medicilor, copilul a ajuns în stare foarte gravă, decompensat, cu saturaţie 30.

Băiatul a mers la școală la începutul săptămânii, iar părinții au spus că acesta prezenta semne de răceală de câteva zile. Ei au fost anunțați de cadrele didactice cu privire la faptul că băiatul se simțea rău, apoi l-au dus cu mașina la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal din Dorohoi Copilul a intrat la scurt timp în stop cardio-respirator, scrie ziarul Știri de Botoșani.

„Copilul a ajuns la Urgenţe cu o saturaţie a oxigenului în sânge de 30%. Starea lui s-a deteriorat foarte repede, fiind intubat de către medicul anestezist. A făcut şi o tulburare de ritm cardiac. A fost chemat echipajul de terapie intensivă al SMURD de la Botoşani şi s-au început manevrele de resuscitare imediat, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic. A fost declarat decesul la spital, la aproape două ore de la prezentare”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani pentru sursa citată.

Integral pe Libertatea



Comentarii

Lumineaza Doamne poporul tau Mdaaaa.Copii nostri nu sunt cobaii vostri.Inchipuiti-va.necobaii vostri se pare ca acum devin mortii nostri.Ei ...Dumnezau sai ierte.

17 septembrie 2021 9:17

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.