Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că în rândul copiilor cu vârste de peste 12 ani rata de vaccinare anti-COVID ajunge la aproape 15%, dar este clar ”insuficientă” și avertizează că ”va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă”.

"Avem aproximativ 200.000 de copii şi adolescenţi între 12 şi 19 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin. Raportat la numărul de copii eligibili, vorbim de aproape 15%, procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză.

M-am uitat pe ultimele 30 de zile la persoanele vaccinate cu prima doză de Pfizer. Sunt vaccinaţi 69.000 de oameni cu prima doză în ultimele 30 de zile, aproape 25% dintre aceştia sunt copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani, 55% din acest grup de 12-19 ani fiind copii între 12 şi 15 ani.

Integral pe Hotnews



Comentarii

Lulu Pai daca nu vaccineaza si copii ce sa faca cu 120 de milioane de doze de vaccin ??? Nenorociti si copiii!!!

16 septembrie 2021 9:44

EURO-bulangii elghebete-ORL: Cerem "imunizarea" / "protejarea" URGENTA a minorilor Dvs., pentru ca sa nu ne infecteze si pe noi în momentul în care îi racolam în scopul de a le fukce "educatia" sexuala!

14 septembrie 2021 22:55

Ca să vedeți cine sunt apărătorii sănătății românilor! Am citit printre știrile Yahoo o declarație halucinantă făcută de o vacă ce se crede medic, manager al spitalul Balș din capitală. Pe un ton de incredibil dispreț, bovina cu pricina vitupera împotriva bolnavilor de COVID care se tratează băbește acasă și vin la spital doar să „horcăie” și să-și dea duhul! L-am auzit și pe podoaba de viitor premier al PSD-ului, doctorul Alexandru Rafila cum încerca să combată ideile unei antivacciniste „de princiupiu”, chestionând-o dacă are studii medicale, femeia recunoscând că n-are, dar vede ce se întâmplă în jur și în lume. Plin de superioritae, doftorul Rafila a continuat s-o examineze despre tehnologia ARN mesager și ce e aia proteină Spike! Adică teoriile propagandei oficiale, fără să asculte și argumentele statistice și de bun simț ale femeii. Păi, măi doftoroilor incompetenți, sau deadreptul criminali, de ce nici nu vreți să auziți că coronavirusul se înscrie în categoria virusurilor gripale, că până în a cincea zi de la infectare acesta poate fi combătut cu multe medicamente antivirale, mai vechi sau mai noi, că Ivermectina se dovedește tot mai mult un veritabil killer al Covidului, că există tratamentul doctorului american Zelenko, din New York, care l-a tratat pe Donald Trump și alți 6.000 de americani fără o secundă de spitalizare. Avem și noi tratamentul doctoriței Groșan de la Oradea. Chiar credeți că rizibila mască facială poate evita infectarea?! De ce nu-i învățați cu adevărat pe oameni cum să se trateze acasă, în cele 5 zile de grație, când poate fi evitat spitalul?! Sunteți autiști?

14 septembrie 2021 15:45

Două informații semnificative. Danemarca nu mai primește turiști din Israel, iar Japonia a interzis transfuziile de sânge provenite de la persoane vaxcinate!!! Ghici, ciupercă, de ce?!

14 septembrie 2021 15:03

Sceleratul astă se crede medic? Medic ești tu băi CANALIE! Medic ești băi CRIMINALULE?! SĂ-ȚI VACCINEZI FAMILIE TA, UNDE VREI TU, DAR DUTE UNDE VEZI CU OCHII, .... NUMELE SĂ-ȚI VINĂ, TU SĂ NU MAI VII!!!!!

14 septembrie 2021 12:45

Mon colonel, matali mai șitești și alșeva dispre medișină decât ordinili primite pi căi OCULTE pentru stârpirea rasei humane?! Băi băiatule, un medic celebru din Anglia a studiat la microscop frotiuri de sînge ale unor persoane vaccinafte și altele de la persoane nevacinate. Știi care e diferența dintre cele două categorii de sânge? La cel nevaccinat se văd globulele roșii (de fapt aurii) dispuse extraordinar de armonios, precum fagurele de miere, în timp ce la vacinați culoarea e mai degrabă cenușie, precum un câmp plin de vase ceramice răsturnate și făcute cioburi! Eperimentul a fost reluat și de medici din Franța, care nu au fotografiat, ci au filmat. Imaginile arată la fel, globulele roșii ale nevaccinaților dispuse în lanțuiri ordonate și armonioase, respectiv haotice, amestecate cu microcheaguri negricioase la vaccinați. Dramatice sunt, mai ales, imaginile cheagurilor din creieri. Ele explică frecvența AVC-urilor și oxigenarea insuficientă la bolnavii Covid, mai cu seamă la cei vacinați, valul al 4-lea fiind AL VACCINAȚILOR, nu al nevaccinaților. Vezi situația din Israel, dar nu numai!!! Și în Marea Britanie, precum și în unele State din SUA, numărul vaccinaților REINFECTAȚI este majoritar printre cei spitalizați sau decedați! Microcheagurile și fluiditatea redusă a sângelui explică și problemele circulatorii și cardiace grave ale vaccinaților. Ca să bagi acum și copiii în acest malaxor al morții este o crimă împotriva umanității, idiotule!

14 septembrie 2021 10:47

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.