O fetiță de aproximativ doi ani, a ajuns în comă, în urmă cu câteva zile, la un spital din Iași. Mama le-a spus medicilor că fetița s-a înecat în cadă. Micuța a murit în cursul serii de ieri.

Întrucât pe corpul micuței erau semne de violență, poliția a fost alertată de către reprezentații spitalului.

Femeia le-a spus medicilor că a lăsat fetița nesupravegheată, aproximativ 3 minute, în cada cu apă. Când a revenit, a găsit copilul inconștient.

Întrucât duminică fetița a murit, a fost dispusă efectuarea necropsiei. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași fac verificări.

”Aceasta le-ar fi declarat cadrelor medicale că ar fi lăsat-o nesupravegheată pe minoră pentru aproximativ 3 minute în cadă cu apă, iar când a revenit a găsit copilul inconștient”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac.

Tatăl fetei o bănuiește pe mamă că ar fi agresat-o pe fetiță, având în vedere semnele de pe corpul micuței.

Bărbatul este în stare de șoc, iar fetița, în moarte cerebrală, potrivit mătușii sale.

”Are coaste rupte, capul spart, fata nu mai are nicio şansă, că e în moarte cerebrală şi tot îi repetă că fata lui e moartă. Stopul poate l-a făcut prin înec, dar coaste rupte… celelalte lovituri de unde sunt?”, a declarat mătușa fetiței.

Nici medicii, nici rudele tatălui nu cred în povestea spusă de mama fetiței.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.