Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi seară la Digi24 că dorește ca în anul școlar 2021-2022 să se dea teze în mod normal, după ce atât în anul școlar trecut, cât și în semestrul al doilea din anul școlar 2019-2020, ele au fost suspendate din cauza pandemiei și a școlii online.

De asemenea, ministrul a anunțat că simulările pentru examenele naționale se vor derula în mod normal, iar la Evaluarea Națională și Bacalaureat nu vor exista schimbări.

„În momentul de faţă, suspendarea tezelor a fost valabilă doar pentru anul trecut, deci, în momentul de față, tezele se vor da normal, simulările se vor derula normal. Mai mult decât atât, la (evaluări - n.r.) clasa a II-a, a IV-a a VI-a vrem corectarea informatizată şi corectarea datelor pe fiecare item, ca să avem o relevanţă şi să fie un instrument de decizie cu privire la porţiunile din materie în care trebuie intervenit mai puternic. Se vor da simulări, se vor da teze, vrem să se deruleze normal acest an”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Integral pe Digi24



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.