Guvernul va compensa facturile la electricitate pentru românii cu venituri medii sau consum mediu, începând cu 1 noiembrie, a afirmat, marţi, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, după întâlnirea pe care a avut-o la Palatul Victoria cu premierul Florin Cîțu și reprezentanți ai ANRE, Transelectrica și Consiliul Concurenței.

Ministrul Energiei s-a întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Consiliului Concurenţei, ai Transelectrica şi ai bursei de energie OPCOM, pentru o discuție pe tema preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

"Pe lângă compensarea consumatorilor vulnerabili, vrem să compensăm consumatorii până la venitul mediu sau consumului mediu şi vrem să compensăm în totalitate această iarnă, care începe la 1 noiembrie şi se termină la 31 martie", a precizat el, potrivit Agerpres.

Integral pe Digi24



Comentarii

Șeitan de la compania Talpa Iadului (Erată) Băăă, ăla cu dracii din fostul PDl disipați, tu realizezi ce-ți cacă mintea în postarea ta cufurită? Deci după curul cu care te scremi tu să găndești și nu reușești decât să te diareizezi p-acilea, PSD care a făcut în toate guvernările lui din 1990 până azi 80% din totalul datoriei externe a României nu a trădat țara ci a ajutatt-o să ce? Să fie ruinată cu cele 85 de miliarde euro cu care PSD a înglodat țara-n alte datorii externe? Dar, degeaba ar încerca orice om rațional cu mintea limpede să te lămurească și să-ți explice, tu ești bătut în cap, pardon în curul cu care-ți cufurești postările și nu realizeze realitatea nici când ea e atât de evidentă, așa că nu pot decât să te muiesc că altceva nu meriți. Muie!

3 septembrie 2021 20:58

Șeitan de la compania Talpa Iadului ăla cu dracii din fostul PDl disipați, tu realizezi ce-ți cacă mintea în postarea ta cufurită? Deci după curul cu care te scremi tu să găndești și nu reușești decât să te diareizezi p-acilea, PSD care a făcut în toate guvernările lui din 1990 până azi 80% din totalul datoriei externe a României nu a trădat țara ci a ajutatt-o să ce? Să fie ruinată cu cele 85 de miliarde euro cu care PSD a înglodat țara-n alte datorii externe? Dar, degeaba ar încerca orice om rațional cu mintea limpede să te lămurească și să-ți explice, tu ești bătut în cap, pardon în curul cu care-ți cufurești postările și nu realizeze realitatea nici când ea e atât de evidentă, așa că nu pot decât să te muiesc că altceva nu meriți. Muie!

3 septembrie 2021 20:57

Dracii din fostul PD/PDL disipați în PNL repeta ”isprava” din 2010! În loc de tăierea salariilor dau frâu liber corporatiilor straine să JEFUIASCA românii. Uitaț-vă cu JEGURILE din PD-PDL (baga, flutur, progenitura lui berceanu....) l-au plancat pe cîțu și fac jocurile STRINILOR. Mereu PNL-știi ne-au TRĂDAT!!!!!

1 septembrie 2021 12:45

roman revoltat Nenorocicilor pe-ne-listi, u-de-me-risti, use-listi ,sunteti dusmanii nr 1 ai romanilor, sunteti toti niste hoti ordinari pusi pe japca, acum ca maine dispareti de la conducerea Romaniei. Sa va fie rusine nemernicilor! De cate ori ati fost la guvernare ati adus numai nenorociri si saracie romanilor, voi sunteti tradatorii neamului.

1 septembrie 2021 7:33

Inca n-ai dat muie la neo-marxist? Ce astepti?

31 august 2021 22:49

O altă Țeapă în cel mai pur stil românesc ce numai în România se putea întâmpal !.... Este Termocentrala pe Gaze Naturale de la Iernut, investiție a Romgaz aflată jumate construită (construcția trebuia terminată în 2018) dată în licitație unei Firme Spaniole....acum s-a anulat unilateral de Romgaz acest Contract de Construcție și-s în procese în Justiția Internațională interminabile....De ce ?...Că Firma Spaniolă este în mare scandal internațional că i-au prins în Venezuiela dând Șpăgi și Comisioane....Cred că și-n România acelaș avantaj l-au avut în Procesul de Licitație de-au fost adjudecați câștigători....au dat Șpaga și Comisionul la cine a trebuit !....

31 august 2021 18:20

Baron in calduri: As da o muie. Vreau postac bolsevic, Acum! .

31 august 2021 17:08

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.