Vaccinarea contra Covid te împiedică să faci forme grave de boală, dar nu reduce total şansele să fii purtător şi să transmiţi virusul. Vaccinurile sunt cea mai bună protecţie contra infectării, dar asta nu înseamnă ca nu puteţi face Covid, scrie Le Vif, citată de Rador.

Studiul arată simptome diferite între persoanele purtătoare de Covid care sunt vaccinate şi persoanele purtătoare de Covid care nu sunt vaccinate. Cercetările sunt rezultatul unei colaborări între ZOE – o companie din domeniul ştiinţelor sănătăţii – şi Universitatea britanică King’s College din Londra.

Peste patru milioane de persoane din întrega lume utilizează aplicaţia ZOE COVID Symptom Study-app, ceea ce face din studiu „cel mai mare studiu în desfăşurare în lume privind Covid-19”, potrivit ZOE.

Integral pe G4media.ro



Comentarii

G4Media în schimb, scurgerile vaginale (pestilentiale, n.red.) sunt semn de G4Media-Pandemie de EURO-sifilis, incidenta fiind relativ redusa în "redactia" noastra de "stiri", populata mai nou de popizdace muiste si analizde, scurgerile pestilentiale având loc la noi prin urechi. Cu respect, Redactia (sub-departamentu' Posta Redactiei, n.red.)

30 iulie 2021 23:53

G4Media: si BAŞINILE care depasesc în intensitate 65 de decibeli pot fi considerate ca un semnal de alarma; calatorii CFR pot actiona asadar în astfel de cazuri maneta fara sa riste contramasuri.

30 iulie 2021 23:15

G4media.ro Da, da, nu râdeți! Față de tulpinile anterioare, la varianta Delta au dispărut tusea și febra, dar a apărut strănutul! Ecce previzibil că la tulpina Gama va dispărea strănutul, dar și repirația. Cu asta, gata PANDEMIA, dar și umanitatea. În fond, pagubă-n ciuperci! Previziunea asta științifică aparține pruncușorului Gigel, distinsul nepot al unui renumit colonel doctor din zilele noastre.

30 iulie 2021 14:40

Uite, puteam să mor și n-o știam!!! Căcatul vaccinaților are moț, dar cel al nevaccinaților nici urmă de moț! Mare-i grădina ta, Doamne! Asta-i ca aia cu Premiul Nobel. Dacă reușești să mai agăți o frunză de laur în coroana lui Einstein, ai premiul Nobel asigurat cu surlele și trâmbițele de rigoare. Dacă dovedești însă irefutabil că viteza luminii este mai mică decât cea a neutrinilor, te alegi cu șuturi în cur și eliminarea numelui tău din analele științei! Devii nu un proscris, ci un nimeni...

30 iulie 2021 14:29

Uite, puteam să mor și n-o știam!!! Căcatul vaccinaților are moț, dar cel al nevaccinaților nici urmă de moț! Mare-i grădina ta, Doamne! Asta-i ca aia cu Premiul Nobel. Dacă reușești să mai agăți o frunză de laur în coroana lui Einstein, ai premiul Nobel asigurat cu surlele și trâmbițele de rigoare. Dacă dovedești însă irefutabil că viteza luminii este mai mică decât cea a neutrinilor, te alegi cu șuturi în cur și eliminarea numelui tău din analele științei! Devii nu un proscris, ci un nimeni...

30 iulie 2021 14:10

Si pro si contra Sosoaca Mai terminati cu imbecilismele astea !Asa ati contribuit din plin la ridiculizarea epidemiei si insuflarea neincrederii oamenilor in masurile de combatere a ei.Pai dupa "simtomele" pe care le scuipati zilnic toti, dar absolut toti, suntem infectati cu virusul inca din copilarie.

30 iulie 2021 11:26

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.