Premierul Florin Cîțu a scris un mesaj, pe Facebook, adresat ministrului Transporturilor, în care îi sugerează că directorul CFR, Ovidiu Vizante. ar trebui demis. „Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a scris premierul. Mesajul premierului vine după reacția nervoasă a directorului CFR care a fost întrebat despre situația unor copii blocați 8 ore într-un tren, în câmp.

Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren.

„Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația. (...) Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren. (...) Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?” a declarat Ovidiu Vizante.

Integral pe Digi24



Comentarii

Deși nu-l agreez pe acest ministru al transporturilor, iar cu privire la USR mi se rupe duda, eu opinez că are dreptate. Anume, o eventuală demisie a mahărului cu nume de haiduc de la CFR oricum NU rezolva nimic. Problemele CFR sunt vechi, iar micile schimbări NU au rezolvat nimic, personalul tehnic de întreținere a infrastructurii CFR e extrem de redus, NU sunt suficienți muncitori care să întrețină tehnic nici calea de rulare nici instalațiile, iar șefii sunt supranumerici ca de pe vremea de acum mai bine de 30 de ani. Calea de rulare trebuie întreținută bine, iar pentru asta ar trebui angajați muncitori dar și cumpărat echipament tehnic și mașini de întreținere a căii de rulare, plus la instalații numărul de personal tehnic trebuie să fie adecvat și echipamentele tehnice și aparatajul să mai fie îmbunătățit. Un exemplu, stațiile de emisie recepție sunt la fel de proaste ca acum 30 de ani, se aude acel zgomot de fond cu paraziți care deranjează, oare la fabrica producătoare NU s-a găsit nici un specialist să bage un filtru de semnale de paraziți în plus în placa cu componente electrice și electronice a acelei stații ca să rezilve acestă problemă? Dacă NU, atunci mai bine importați tot ceea ce e de proastă calitate produs în România, dar luați exemple de la țările vecine occidentale care au în exploatare căi ferate de mare viteză, pentru a vedea cum fac ăia față la cerințele lor și câți angajați au în personalul tehnic de întreținere. Altfel, vine un alt Bou la conducerea CFR și pleacă Vacă, problema e că așa NU se rezolvă nimic.

2 august 2021 6:31

ABCD Putoarea de director CFR ar fi ucis pe toti copii, si tot nu i s-ar fi clintit un fir de par de pe dovleac, deoarece, putoarea este USR/PLUS - idem Clotilda sobolan, Plicusor Dan psihopat, Ghinea prostul prostilor, Voiculescu Vlad incendiatorul de la Matei Bals. Romania este pe mainile unor bagabonti si derbedei, este pe duca.

29 iulie 2021 17:43

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.