Compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat miercuri că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 poate „impulsiona puternic” protecţia împotriva variantei Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, comparativ cu schema de vaccinare cu două doze, potrivit datelor preliminare ale unui studiu, consemnează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Aceste date arată că o a treia doză de vaccin produce de 5 ori mai mulţi anticorpi împotriva variantei Delta la persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi de peste 11 ori mai mulţi anticorpi la persoanele din grupa de vârstă 65-85 de ani, comparativ cu nivelul anticorpilor creaţi după a doua doză.

Pfizer estimează că această a treia doză de consolidare ar putea multiplica cu 100 neutralizarea variantei Delta, faţă de schema alcătuită din două doze.

Integral pe G4media.ro



Comentarii

Dovada experimentării acestor vaccinuri ”Pfizer afirmă că a treia doză de vaccin anti-COVID poate spori protecţia contra variantei Delta”. Dar, la fel de bine, poate să NU!

29 iulie 2021 7:53

Extraordinar! Pfizeriștii ăștia ne imunizează chiar și față de DNA! Altfel, nu-i de ici-colea să fii imunizat chiar și mort. Lucrurile decurg așa: te imunizezi azi, mori după 7 ore, preferabil pentru domnii din Ocultă ar fi să nu treacă nici 3 ore și rămâi imunizat per tujur! Asta da reclamă comercială, nu cum spun ei că vaxcinții de 65-85 ani debordează de anticorpi pentru eternitate. Păi la ce le mai folosește dacă tot mor peste 7 zile?I

29 iulie 2021 0:06

G4media.ro - Precizare: Apelam la Dvs. sa ne sprijiniti în a pune mâna pe dl. Florin Căcîţu si pe "colonelul" LGBT rujat, ca sa le injectam câte 5 doze în bulbul rahidian si înca 9 în pancreas, sa se "imunizeze" (de tot, n.red.) si sa scape macar ei în caz de ceva!

28 iulie 2021 23:22

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.