Scandal uriaș la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Concurenta româncă la Tir sportiv, Laura Ilie, aduce acuzații grave la adresa primelor două clasate în finala probei. Cele două sportive ar fi încălcat în mod repetat regulamentul de folosire a puștii, spune Laura Ilie.

La doar o zi după ce a ratat calificarea în finala de tir sportiv, cu numai cinci zecimi diferență, Laura Ilie le acuză pe sportivele Chinei și Rusiei, care s-au plasat pe primele două locuri, că au trișat.

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, românca susține că cele două au furat, prin folosirea unor poziții neregulamentare, în timpul trasului cu arma. Pe sportiva chineză o acuză că atinge dioptrul și suportul cu ochiul și cu nasul, ceea ce îi conferă niște puncte de reper decisive.

Despre sportiva din Rusia spune că trișează prin sprijinirea armei pe sâni, ceea ce îi aduce un avantaj de stabilitate atunci când ochește și când trage.

Laura Ilie spune că obiceiul de a trișa este specific Chinei și că celelalte țări se iau după cei de aici.

Sportiva susține că președintele Federației Internaționale este rus și că la mijloc ar fi interese politice și financiare


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.